Ziarele locale scriu astăzi despre viitoarele zone pietonale ale oraşului, dar şi despre un nou scandal în care este implicat clubul de fotbal Universitatea. De asemenea, puteţi citi mărturia unui clujean, nevoit să dea mită pentru a primi pensie de boală.
100 de euro şpagă pentru o pensie de boală. O persoană a povestit în Foaia Transilvană cum a ajuns să dea mită pentru rezolvarea unui dosar la Casa Judeţeană de Pensii. În luna august 2009, aproape 20.000 de clujeni erau înregistraţi ca pensionari de invaliditate la Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Încă trei străzi vor deveni zone pietonale. Reprezentanţii municipalităţii au anunţat ieri că intenţionează să transforme în zone pietonale alte trei străzi din centrul oraşului. Arhitectul municipiului, Ligia Subţirică, a trecut în revistă eforturile primăriei de a pava strada Potaissa “ca la carte”, cu piatră cubică provenită de pe străzile modernizate din cartierul Gruia, informează Ziua de Cluj.
"U" nu-l lasă la şcoala lui Hagi. Monitorul de Cluj scrie despre povestea juniorului Tudor Siminic, a cărui familie acuză "U" căîl reţine la Cluj împotriva voinţei sale.
Specii rare la copaci, plantate de copii la Cluj. Liceul pentru Deficienţi de Auz din Cluj a organizat luni, 21 septembrie 2009, o acţiune de plantare de copaci din specii rare. Manifestarea s-a derulat în cadrul Zilei Internaţionale a Păcii, evenimentul fiind organizat cu sprijinul ENO Environment Online, o şcoală virtuală cu sediul în Finlanda. Pe larg, în Făclia de Cluj.
CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DIN CLUJ