Timp de aproape un mileniu, Beijing a fost capitala a patru dinastii: Jin, Yuan, Ming şi Quing. Pe orice hartă a Beijingului dinastic se poate vedea o linie albastră de apă, definind conturul oraşului - „Capitala centrală", în formă de pătrat a dinastiei Jin, „Marea capitală" în formă rectangulară a dinastiei Yuan şi „Capitala de Nord (Bei Jing)", în formă de T a dinastiilor Ming şi Quing. Indiferent de felul în care graniţele oraşului s-au schimbat de la o dinastie la alta, un şanţ de apă a trasat întotdeauna limitele capitalei. Numele canalului de apă a rămas constant, însemnând „râul de protecţie al oraşului". Un şanţ de apă ce înconjura un oraş împrejmuit cu ziduri era tipic construcţiilor urbane chineze antice, servind în scop de apărare, dar şi pentru a asigura sursa de apă şi canalizare.

Canalul interior şi cel exterior

Sistemul de canale din Beijing era mult mai complicat decât al altor oraşe chineze, întrucât cuprindea canalul exterior, cel interior şi cel imperial. Capitala dinastiilor Ming şi Quing era încercuită de patru rânduri de ziduri, împărţind oraşul în patru sectoare: exterior, interior, imperial şi al palatului (Oraşul Interzis), fiecare având câte un canal. Doar câteva secţiuni ale acestui sistem mai pot fi văzute astăzi.

Conform însemnărilor istorice, în dinastia Ming, canalul exterior şi cel interior aveau 52 de metri lărgime, 5 metri adâncime şi 20 de metri distanţa de la piciorul zidului oraşului. Malurile verticale erau făcute din blocuri de granit întărite cu mortar. Cele două canale aveau o lungime de aproximativ 41 km.

Canalul interior a fost săpat când împăratul Yongle (1403-1424) a reconstruit Beijingul ca şi capitală a dinastiei Ming. Canalul exterior a fost un proiect neterminat, pornit de împăratul Jiajing (1521-1566). Întrucât dinastia Ming suferea frecvente atacuri din partea triburilor nomade, împărat