Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TI avertizează: România, în criză instituţională

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 septembrie 2009 ·

În justiţie nu există o strategie de reformă, ANI lucrează anevoios, iar DNA a progresat uşor, în ultimul an. Acestea sunt câteva dintre concluziile Raportului naţional asupra corupţiei, lansat, astăzi, de Transparency International (TI). Sursa: Andreea Tănase Raportul analizează situaţia corupţiei din România pentru perioada iunie 2008 - septembrie 2009. "România este în criză instituţională şi socială fără precedent", a avertizat Victor Alistar, directorul executiv al TI România. Acesta a precizat că în a doua jumătate a anului 2008, Raportul a constatat o stagnare a oricăror progrese în justiţie şi combaterea corupţiei.

În opinia reprezentanţilor TI, 2009 a fost marcat de politici şi decizii care destructurează sistemul naţional de integritate şi contribuie la creşterea fără precedent a vulnerabilităţilor sectorului public la corupţie de la momentul negocierilor pentru aderare la Uniunea Europeană.

"În perioada de referinţă a raportului se constată o deteriorare dramatică a climatului de integritate publică din România, marcată de o lipsă de coordonare strategică în privinţa măsurilor legislative şi instituţionale. Perioada de referinţă se suprapune pe calendarul electoral pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale şi este marcată de o luptă pentru resurse între principalii actori ai scenei politice", a declarat Victor Alistar.

ANI, instituţie ineficientă

Raportul TI asupra corupţiei acuză implicarea ANI în jocurile politice şi scandalurile mediatice. Documentul atrage atenţia asupra faptului că instituţia se autosesizează din mass-media, concluzie la care membrii TI au ajuns după ce au studiat comunicatele de presă, publicate de ANI. "Agenţia s-a angajat într-o campanie mediatică incompatibilă cu procedurile jurisdicţionale realizate de o instituţie Anticorupţie", se precizează în Raport. Un alt elem

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 45 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 45 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 38 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 45 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°