Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Un incendiu a mistuit două clădiri de patrimoniu din Centrul Vechi (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Incediul s-a produs astăzi după amiază în jurul orei 15.30 la două clădiri din Centrul Vechi care urmau să fie reabilitate în această toamnă.

Un incendiu de proporţii a cuprins astăzi după amiază două clădiri din Centrul Vechi al municipiului care nu mai erau locuite de circa două săptămâni. Oamenii care locuiesc în zonă spun că incediul a fost provocat de câţiva copii care în cursul zilei de ieri s-au jucat în această clădire. „Locuiesc alături de clădirea care a luat foc. De când au evacuat clădirile din zonă am văzut zilnic câţiva copii care veneau şi se jucau pe aici. Cred că ei au dat astăzi foc prin clădire”, ne-a spus Viorica Hurmuz.

După mai bine de o oră de luptă cu flăcările, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au reuşit să controleze incendiul şi să evite extinderea lui la clădirile învecinate. „Incendiul a fost localizat şi nu există riscul extinderii şi la clădirile din împrejurimi . Urmează să vedem din ce cauză s-a produs acest incediu şi valoarea pagubelor înregistrate”, a spus colonelul Radu Anton, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Clădirile urmau să fie reabilitate

Viceprimarul Cătălin Alexa susţine că cele două clădiri urmau să fie reabilitate în această toamnă şi de circa două săptămâni ele nu mai erau locuite de chiriaşi. „Noi am evacuat clădirile şi s-a făcut organizarea de şantier pentru începerea lucrărilor de reabilitare. Deocamdată nu avem certitudinea dar din câte am înţeles într-una din aceste clădiri au intrat nişte persoane deşi accesul era interzis. Va urma o anchetă a pompierilor şi poliţiei şi vom vedea care a fost cauza incendiului”, a spus viceprimarul Cătălin Alexa.

Cele două clădiri sunt prinse în programul de reabilitare a Centrului Vechi alături de alte 15 imobile de patrimoniu care au o vechime de peste 100 de ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Prezenţa la vot la ora 15.00, la nivel naţional, este 29,12%. În 2019, era 29,21% /

News.ro acum 27 minute
Prezenţa la vot alegerile prezidenţiale la nivel naţional, la ora 15.00, este 29,12%. În 2019, era 29,21%. Prezenţa la vot, inclusiv votul din străinătate, este de peste 32%. Aproape 500..000 de români au votat până la această oră la secţlile de vot

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 19 minute
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 19 minute
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum o ora
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 3 ore
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum 28 minute
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Tentativă de fraudă la Ploiești. Un bărbat a încercat să voteze de două ori la alegerile prezidențiale, în secții diferite

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, 24 noiembrie, la două secţii din oraș. Reprezentanţii celei de-a doua secţii l-au denunțat la Poliţie. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.

Vremea

București
acum

dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°