În urma primei evaluări a Programului Economic convenit cu FMI, Guvernul s-a angajat să monitorizeze zece întreprinderi publice şi să transmită informaţii din care să reiasă că bugetele şi ţintele companiilor, pentru restructurare, au fost respectate.
Potrivit scrisorii suplimentare de intenţie, transmise de Executiv la 8 septembrie, monitorizarea vizează Compania Naţională Căi Ferate CFR, CFR Călători, Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Metrorex, CFR Marfă, Electrocentrale Bucureşti, SC Electrificare CFR şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.
Pe parcursul celei de-a doua misiuni de evaluare, ce va avea loc în luna octombrie, se vor stabili ţinte orientative trimestriale pentru 2010. Acestea se referă la soldul operaţional (câştiguri înainte de dobânzi, impozite şi taxe), net de subvenţii, al celor mai mari 30 de întreprinderi după cheltuielile totale, la nivelul anului 2009.
Astfel, din 2010, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să transmită trimestrial, în termen de trei luni de la sfârşitul perioadei pentru care se raportează, informaţii privind soldul operaţional, profitul, datoriile şi cheltuielile de personal al celor mai mari 30 de companii publice.
Monitorizarea întreprinderilor publice este un criteriu de performanţă cantitativ în cadrul acordului stand-by cu FMI şi are caracter permanent pe toată perioada de derulare a acestui acord.