Şedinţa Consiliului General al Capitalei de vineri se anunţă cu scântei. Nu de alta, dar pe ordinea de zi sunt nici mai mult, nici mai puţin de 29 de Planuri Urbanistice Zonale.
Ilegalităţile sunt cu nemiluita, nici unul n-are aviz de mediu, ba, mai mult, în unele cazuri investitorii cer aprobare pentru imobile deja construite fără autorizaţie.
Cel mai controversat este proiectul din Satul Francez, respectiv Şoseaua Nordului
114-140, beneficiari fiind Costică Constanda şi firma grecească Raptis Kavouras SRL.
Retras la ultima şedinţă de Consiliu, PUZ-ul a revenit în atenţia aleşilor locali probabil la insistenţele lui Constanda, care vrea să construiască un ansamblu de locuinţe şi un hotel. Lucrurile sunt mult mai complicate. Intrat în posesia a 28.000 de metri pătraţi din Satul Francez graţie schimbului făcut cu municipalitatea pentru Parcul Bordei, afaceristul a simţit imediat mirosul banilor.
El a vândut jumătate din ce primise de la bucureşteni firmei greceşti mai sus amintite, primind 68 de milioane de euro, însă a promis grecilor că va obţine un PUZ care să permită construcţia de blocuri înalte de până la opt etaje. Limita în zonă este de două etaje. Până acum n-a fost posibil, drept pentru care grecii dau semne de retragere. PUZ-ul din Satul Francez nu respectă coeficientul de utilizare al terenului şi nu are aviz de la Mediu.
ŞMECHERII
Patru din PUZ-urile aflate pe ordinea de zi propun intrarea în legalitate a unor clădiri construite peste parametrii avizaţi sau fără autorizaţie de construcţie. Vedeta este imobilul din Strada Primăverii nr. 55, cu o înălţime de 30 de metri, într-o zonă protejată, maximum permis fiind de 13 metri. Situaţia este asemănătoare şi la PUZ-ul din Strada 11 iunie nr. 51, din Sectorul 4, unde se solicită aprobarea unei construcţii deja ridicate fără nici un fel de auto