Deşi mai puţin răspândit decât celelalte tipuri de neoplazii specific feminine, cancerul ovarian are însă cel mai prost prognostic, fiind asociat cu un grad mare de mortalitate, cauzat de depistarea în stadii tardive, de evoluţia şi metastazarea rapidă şi de tendinţa de recidivă.
Întâlnit mai frecvent la femeile aflate la menopauză, poate apărea însă şi la cele mai tinere. Depistat în stadiile precoce, rata de supravieţuire creşte semnificativ.
Deşi cauzele nu sunt pe deplin cunoscute, sunt incriminaţi factori genetici, familiali sau individuali. Astfel, declanşarea menstruaţiei la vârste mici (sub 12 ani) sau instalarea tardivă a menopauzei, lipsa sarcinilor sau naşterile la o vârstă înaintată, existenţa unei patologii neoplazice cu alte localizări (sân, uter, colon), obezitatea, unele tratamente (de fertilizare sau de substituţie hormonală după menopauză - mai ales cele doar pe bază de estrogeni sau care durează peste cinci ani) se constituie în factori de risc, în timp ce tratamentul contraceptiv, perioadele de sarcină şi alăptare exercită, se pare, un efect protector.
Problema principală este lipsa simptomelor specifice în stadiile iniţiale, menite să orienteze spre acest diagnostic. Manifestările clinice nu lipsesc, dar ele sunt nespecifice, putând fi confundate cu orice, de la stres şi depresie la afecţiuni digestive. De aceea, legătura cu medicul de familie, controalele periodice sunt cu atât mai importante.
Semnele cele mai frecvente sunt: distensia abdominală evidentă, marcată, permanentă (hainele devin mai strâmte, cordoanele prea strânse), asociată cel mai des cu senzaţia de presiune, disconfort sau durere abdominală ori pelvină, precum şi cu nevoia de urinare urgentă. Mai apar tulburări digestive (greaţă, vărsături, balonare), diminuarea apetitului, constipaţie, scădere în greutate sau o stare de oboseal