În acest sezon al ligii secunde din România a apărut un nume inedit, Săgeata Stejaru, echipă dintr-o comună tulceană uitată de lume, dar susţinută de bogata comunitate a aromânilor din Dobrogea. “Am demarat un proiect similar cu cel al echipei basce Athletic Bilbao. Avem sprijin financiar numai din partea machedonilor şi, în măsura în care se poate, numai antrenori şi jucători aromâni în lot. Visăm ca în doi-trei ani să ajungem în prima ligă”, explică omul de afaceri Mihai Terzi.
Săgeata Stejaru, club fondat încă din 1960, a început abia din această iarnă să guste cu adevărat din fotbal, de când a fost preluată de omul de afaceri Mihai Terzi, care este sprijinit de întreaga comunitate aromână din zona Dobrogei. După ce, anii trecuţi, echipele patronate de Terzi - Electrica Constanţa, Portul Constanţa, Midia Năvodari - au reuşit promovări, acum a venit şi rândul Săgeţii. Deşi în seria a 5-a a Ligii a treia a terminat doar pe locul 5, echipa machedonilor a promovat, luând locul celor de la CS Buftea.
Neoficial, se vorbeşte că afacerea a costat clubul din Tulcea 20 de miliarde de lei (aproximativ 500.000 de euro), însă Terzi neagă tranzacţia: “Totul s-a făcut cu acordul FRF, fără sume sau alte poveşti, pur şi simplu, federaţia a fost de acord cu înţelegerea dintre noi şi Buftea, aceştia din urmă nemaifăcând faţă pretenţiilor financiare ale eşalonului secund”.
Jucătorii încasează 150 de euro de punct câştigat
Pentru Săgeata, banii nu sunt o problemă. Formaţia este susţinută din umbră de 7 finanţatori, toţi machedoni. Aceştia îi asigură un buget de 500.000 de euro pe sezon, jucătorii având prime de joc de 150 de euro pentru fiecare punct câştigat. Pe lângă aceşti bani, echipa, al cărei obiectiv pentru sezonul în curs este menţinerea în Liga a doua, are şi 150 de abonaţi, fiecare cotizând cu câte 2.000 de euro pe lună. Chiar dacă pentru sezon