Conducerea societăţii doreşte să convoace Consiliul de Administraţie pentru găsirea unor soluţii de rezolvare a problemelor
Situaţia tensionată de la compania Construcţii Aeronautice a continuat şi ieri, directorul general al companiei, Traian Tomescu, nefiind lăsat să intre în societate, muncitorii solicitându-i să găsească soluţii pentru plata salariilor restante. Acesta este nemulţumit deoarece se află în aceeaşi situaţie, nici el neprimindu-şi banii din luna aprilie. „Vom primi 500.000 de lei în baza unui contract-cadru pe care îl avem încheiat cu Aeroclubul României şi, în paralel, facem intervenţii pentru ca partenerii germani să ne plătească măcar o treime din datoria de 200.000 de dolari pe care o avem de recuperat de la ei. Mai avem de primit încă 7.000 de dolari de la partenerii americani cu care lucrăm”, a mai spus, ieri, Tomescu. „După cum vedeţi, eu încerc să fac tot posibilul să primim aceşti bani să ne achităm datoriile faţă de salariaţi. Avem nevoie de 600.000 de lei doar pentru plata restanţelor salariale pe lunile mai şi iunie şi această sumă ar putea fi acoperită din banii care vor veni de la Aeroclub şi poate dintr-un credit pentru reluarea producţiei”, a spus directorul societăţii.
Acesta a mai anunţat că va solicita întrunirea Consiliului de Administraţie al societăţii la începutul săptămânii viitoare. „Aşteptăm şi ordinul de numire al administratorului special ca să ne întâlnim să găsim soluţii de ieşire din această situaţie”, a mai spus Tomescu.
Între timp, şi liderul sindicaliştilor de pe platforma IAR Ghimbav a avut o discuţie cu reprezentanţii acţionarului majoritar, Ministerul Economiei. „Nu au soluţii, dar nici nu vor să închidem societatea ca oamenii să poată să îşi recupereze salariile restante din Fondul de Garantare al Salariilor”, ne-a declarat acesta după şedinţă. Şuba Arpad (foto) a mai declarat că forma d