Dragos Cinca, fondatorul electroretailerului Flamingo, a predat conducerea companiei catre familia Adamescu la cincisprezece ani dupa ce a fondat-o, iar acum planuieste sa iasa total din afacere in 2011.
"Pentru exit am fixat 2011 ca orizont de timp pentru a ma gandi la acest subiect. Pana atunci trebuie sa avem oameni potriviti care sa se ocupe de companie si am incredere in noul lidership al firmei si in domnul Adamescu", a spus Cinca.
Deocamdata insa actionarii sunt implicati mai mult decat in anii trecuti in conducere dupa ce au fost nevoiti sa renegocieze personal contractele cu partenerii.
"Dimensiunea crizei a motivat asta. Managementul a lucrat, dar forta de negociere s-a mutat la banci, actionari si dezvoltatorii de spatii comerciale", a explicat el.
Cinca, Dan Adamescu si Alexandru Tiriac detin peste 70% din actiunile Flamingo.
Dupa ce in ultimele luni a inregistrat scaderi de vanzari de 45% si pierderi de peste 5 milioane de euro, Flamingo se lupta sa respire prin planul de refinantare pus la punct de actionari, care presupune o emisiune de obligatiuni de 7 milioane de euro si ajutorul bancilor partenere. "Bancile s-au angajat in scris ca vor sustine cu 10 milioane de euro planul de finantare, pe langa cele 7 milioane de euro ale actionarilor."
Dragos Cinca, fondatorul electroretailerului Flamingo, a predat conducerea companiei catre familia Adamescu la cincisprezece ani dupa ce a fondat-o, iar acum planuieste sa iasa total din afacere in 2011.
"Pentru exit am fixat 2011 ca orizont de timp pentru a ma gandi la acest subiect. Pana atunci trebuie sa avem oameni potriviti care sa se ocupe de companie si am incredere in noul lidership al firmei si in domnul Adamescu", a spus Cinca.
Deocamdata insa actionarii sunt implicati mai mult decat in anii trecuti in conducere dupa ce au fost nevoiti sa renegocieze personal co