Evenimentele feroviare nefericite care au avut loc în cursul zilei de luni au readus în mijlocul atenţiei starea deplorabilă în care se află căile ferate din România. Deşi ministrul Radu Berceanu spunea după incidentul petrecut lângă Craiova că este foarte posibil să fie vorba de o „mână criminală” care să fi provocat deraierea unui tren cu 300 de persoane, din declaraţiile mai multor oficiali ai ministerului şi ai CFR SA reiese faptul că menţinerea trenurilor
Evenimentele feroviare nefericite care au avut loc în cursul zilei de luni au readus în mijlocul atenţiei starea deplorabilă în care se află căile ferate din România.
Deşi ministrul Radu Berceanu spunea după incidentul petrecut lângă Craiova că este foarte posibil să fie vorba de o „mână criminală” care să fi provocat deraierea unui tren cu 300 de persoane, din declaraţiile mai multor oficiali ai ministerului şi ai CFR SA reiese faptul că menţinerea trenurilor pe şine este mai mult o chestiune de noroc.
Banii alocaţi sunt puţini, dar nici aceştia nu ajung „în şine”
Subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Constantin Axinia, a declarat pentru capital.ro că deşi infrastructura feroviară ar avea nevoie de circa 1,1 miliarde de euro anual pentru reabilitare şi întreţinere, abia 20% din aceşti bani ajung la CFR SA, compania care are în gestiune reţeaua de căi ferate.
De asemenea, preşedintele Federaţiei Naţionale Drum de Fier, Sorin Dobrescu, este de părere că nivelul de 8% din bugetul Ministerului Transporturilor alocat pentru Căile Ferate este insuficient. „În Cehia, 36% din bugetul Ministerului Transporturilor este destinat reţelei feroviare, În Austria 60%, iar în Franţa 42%. Numai la noi sunt repartizate 8 procente. Este şi normal ca infrastructura feroviară să se afle în această stare dacă banii nu ajung la noi”, a spus Dobrescu.
Reparaţiile p