Se spune că cei care nu învaţă din greşelile istoriei sunt blestemaţi să le repete.

Aforismul nu vine însă cu adăugiri despre care istorie, din care ţară, în ce perioadă, aşa că avem de unde alege. Devine astfel util să luăm uneori un punct de referinţă mai puţin cunoscut din trecut pentru a înţelege mai bine prezentul.

Eroul nostru este scund şi plin de vicii. Lista defectelor abia începe. Vrea însă cu orice preţ puterea. Completează intens să o obţină. Întrun prim stagiu, îşi sacrifică fratele pentru a-şi împlini ambiţia. Ulterior, seduce o femeie, deşi îi provocase o enormă suferinţă, şi în ciuda deformităţilor sale fizice sau a carenţelor de caracter: este intempestiv, paranoic, lipsit de capacitatea de a avea încredere în cineva.

De la un anume punct, eroul acesta principal adună păcate atât de multe şi de josnice, încât unul dintre călăii pe care îi tocmise decide că nu-şi poate respecta ordinele. Este însă prea târziu. Miza e prea mare şi este prea aproape ca să renunţe - în ciuda tuturor cadavrelor pe care a trebuit să calce pentru a ajunge aici.

Când puţină distanţă îl mai desparte de putere, eroul nostru principal declară public că nu aceasta îi este ambiţia. Dar, dacă poporul o vrea, se va sacrifica pentru el şi îşi va asuma datoria de conducător.

La puţin timp după aceea însă, poporul vede care îi este adevărata faţă. Puţina popularitate pe care o mai avea se spulberă. Răzmeriţele şi comploturile pentru a-l uzurpa se înteţesc. În bătălia finală, eroul nostru este nimicit.

Ironia rândurilor de mai sus este că licenţele artistice şi devierile de la cronici nu-mi aparţin, ci sunt vechi de sute de ani. În ciuda multiplelor asemănări cu contextul actual dintr-o anumită ţară est-europeană, rândurile de mai sus sunt de fapt rezumatul unei piese a lui Shakespeare, tragedia lui Richard