"Statele Unite strănută şi România face pneumonie!" Ieri, Bogdan Baltazar a împlinit 70 de ani. Îi urăm "La mulţi ani!".
"Ca şi restul populaţiei, bancherii sunt foarte diverşi... cu pregătiri la fel de diverse, şi asta mai ales în Occident. La noi, e cam obligatoriu să fii economist. În alte părţi, rezervorul de talent pentru bancheri este mult mai mare. De-a lungul timpului, am avut colegi şi arheologi, şi egiptologi, şi matematicieni, şi ingineri, aşa cum sunt eu la bază. Dar cel mai semnificativ lucru pe care întotdeauna îl recomand bancherilor, şi mai ales celor comerciali, chiar şi celor foarte deştepţi (şi sunt mulţi!), să nu fie prea deştepţi în meserie! Fiindcă prea deştepţi presupune tentaţia de a merge pe speculaţii nesustenabile. Speculaţia de a juca la ruletă. Or, un bancher nu trebuie să joace la ruletă. Trebuie să rişte, dar să rişte controlat, orice ar fi.
MARELE ADEVĂR?
Nu s-au spus cine ştie ce adevăruri foarte importante despre criza financiară din România şi, în orice caz, dacă s-au spus... s-au spus târziu. Mă număr printre cei care după ce a căzut Lehman Brothers, în septembrie anul trecut, m-am speriat. Nu excesiv, dar am spus: «Va veni»! Dar ştiţi cum e... Statele Unite strănută şi România face pneumonie. Se spunea că economia duduie, că pe noi nu ne va atinge criza. Ne-a atins destul de rău şi din cauza faptului că nu am fost pregătiţi. Măsurile adoptate de noi au fost luate târziu, cu timiditate, ca să nu deranjăm toată masa clientelară pe care partidele o susţin şi o promovează. Aşa că nu-mi aduc aminte de vreun mare adevăr spus în România.
ROMĂNIA ÎNAINTE ŞI DUPĂ '89
Am revenit în Ministerul de Externe imediat după Revoluţie. Eram director general. Nouă ani şezusem la reeducare la o uzină aflată la vreo 30 de kilometri de Bucureşti. Toată viaţa am fost o persoană controversată. S-a zis că