Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraş cu parfum de slugărnicie

Publicat in Vocea Brailei, joi 24 septembrie 2009 ·

Acum câteva nopţi m-am trezit brusc, cred că era 3.00 - 4.00 dimineaţa, cu senzaţia că n-am aer. M-am dus repede la fereastră, am deschis-o larg. Când colo, m-a pălit din plin un miros înţepător de la Complexul de Porci. M-a copleşit o senzaţie de neputinţă, de disperare. Sincer, nu ştiu dacă acum a mirosit mai rău ca altădată, poate că nu.

Dar m-am enervat la culme pentru că exact cu câteva ore în urmă citisem adresa prin care Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Galaţi îi cerea "Complexului de Porci" să ia o serie de măsuri, ca urmare a dezbaterii publice organizate la Casa Tineretului, o mângâiere blândă pe creştet, prin care i se cerea lui Gheorghe Caruz, aproape slugarnic, să rezolve cumva, cândva, "problema deversărilor de ape uzate în Dunăre, şi implicit a mirosului degajat din cauza epurării improprii a dejecţiilor de porc". Şi atât. Fără sancţiuni, fără măsuri clare, fără termene precise. Frustrant de-a dreptul! De aceea, în acele momente, nu senzaţia de sufocare, nu sila, nu greaţa induse de mirosul de bălegar m-au panicat, ci faptul că am realizat cât de neînsemnată, de neimportantă sunt pentru autorităţile locale. Şi ca mine alţi circa 220.000 de locuitori ai acestui oraş, împuţit sistematic de un om de afaceri. Şi, mai mult, am realizat că el, omul de afaceri, face toate aceste lucruri pentru că pur şi simplu i se permite. Domnului Caruz i se permite să ne împroaşte cu bălegar, la propriu şi la figurat. Ne împute pe noi, împute solul, împute Dunărea. Iar instituţiile abilitate a lua măsuri se joacă de-a controlul. Tac mâlc şi înghit gogoşile turnate de Caruz, cu numărul mare de oameni care şi-ar pierde locurile de muncă (de parcă respectarea legii = închiderea afacerii), cu problemele financiare cu care se confruntă, cu rezultatele testelor de calitate (pe care şi le face singur) ce se încadrează în parametrii normali, cu lipsa de înţel

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 46 minute
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

O cisternă cu GPL s-a lovit de una din porțile de gabarit ale Pasajului Unirii. Daniel Băluță vorbește despre „o faptă similară unui atentat terorist”

Adevarul acum o ora
Un incident periculos a avut loc vineri noaptea la Pasajul Unirii din București, pe sensul dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, unde o cisternă încărcată cu GPL s-a izbit de poarta de gabarit, după ce șoferul a ignorat reglementă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum o ora
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

HotNews acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni și anunță ce temperaturi vor fi în România în intervalul 17 martie 2025 – 14 aprilie 2025. Săptămâna viitoare temperaturile vor fi mai coborâte de

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum o ora
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Video Doi bărbați din Botoșani, găsiți morți într-o casă mistuită de flăcări. Incendiul a afectat și adăpostul de animale

Adevarul acum 34 minute
Doi bărbați și-au pierdut viața într-un incendiu care a cuprins o locuință din comuna Mitoc, județul Botoșani, în noaptea de joi spre vineri.

China, Iranul şi Rusia au deschis la Beijing discuţiile asupra programului nuclear iranian

G4Media acum o ora
Diplomaţi de rang înalt din Rusia, China şi Iran au început, vineri, la Beijing, discuţii cu privire la programul nuclear al Iranului, a informat presa de stat chineză, transmit AFP şI Reuters. „Cele trei părţi au făcut un schimb de opinii cu privir

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 43 minute
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 13 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Prima reacție a celor de la L'Equipe, după Lyon - FCSB 4-0

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jurnaliștii francezi de la L'Equipe au reacționat imediat după ce favoriții lor au câștigat și al doilea meci în fața campioanei României, . - RMC Sport - Le Figaro

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

17°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

11°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°