Teo Trandafir revine „pe sticlă” începând cu luna octombrie. Sursa: Sorin Antonescu
1 /.
Proiectul căruia i s-a alăturat Teo, după o pauză de televiziune de aproape un an, se numeşte Local TV Network şi este o firmă specializată în producţia de emisiuni pentru televiziunile locale. „Teo Show” - într-o variantă săptămânală, de 90 de minute - va putea fi văzută doar de telespectatorii din provincie ai celor peste 30 de televiziuni locale cărora le va fi vândută emisiunea.
Cea de-a doua emisiune cu care se lansează Local TV Network este „Pe gustul tău”, un show despre gătit cu invitaţi, realizat de Simona Pătruleasa, proaspăta vedetă „achiziţionată” de Kanal D.
„Este un program la care lucram dinainte de Kanal D şi pentru care am deplinul lor acord. Bineînţeles, eu nu fac lucrurile alt fel”, susţine, contactată de EVZ, Simona Pătruleasa. „În plus, este o idee a mea pe care am pus-o în practică aici, atunci când am fost solicitată de producători”, mai spune vedeta.
Divergenţe la Kanal D
Se pare însă că „iniţiativa” Pătrulesei nu prea este „pe gustul” turcilor de la Kanal D, post al trustului Dogan International. Reprezentanţii Kanal D, contactaţi de EVZ, afirmă că au fost înştiinţaţi de acest proiect, dar nu există încă niciun OK final din partea lor.
„Discutăm şi analizăm oportunitatea ca Simona Pătruleasa să facă această emisiune”, spune Anca Gheorghe, director de marketing şi comunicare la Kanal D. La o eventuală sugestie ca Pătruleasa să facă show-ul de gătit pe Kanal D, Gheorghe spune că postul nu este interesat în emisiuni de bucătărie. În plus, boardul Kanal D se va întâlni pentru a discuta această problemă astăzi.
Teo Trandafir, care este şi unul dintre principalii acţionari ai Local TV Network, explică pentru EVZ motivele pentru care a decis să se întoarcă în televiz