Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiul, model pentru Centrul Istoric al Capitalei

Publicat in Adevarul, joi 24 septembrie 2009 ·

O echipă de arhitecţi şi constructori care au reabilitat Centrul Istoric al Sibiului ar putea prelua lucrările din Bucureşti. Specialiştii sibieni au constatat că reparaţiile care au fost făcute până acum în centrul Bucureştiului sunt lucrări de mântuială. Arhitecţi şi constructori care au lucrat la refacerea municipiului Sibiu au luat la picior, ieri, străzile desfundate din Centrul Istoric al Capitalei, la invitaţia primarului general, Sorin Oprescu. Ei şi-au anunţat disponibilitatea pentru a colabora, printr-un contract de consultanţă, la refacerea Centrului Istoric al Bucureştiului care se află de ani de zile în reperaţii.

Strada Lipscani, teoretic reparată, nu i-a impresionat pe specialiştii din Sibiu. „Asta e reparată? S-au folosit plăci de granit de opt centimetri, care sunt de cinci ori mai scumpe decât cele de trei centimetri, grosimea minimă acceptată. O fi bucureşteanul mai greu decât sibianul?“, a afirmat Claudiu Roşu, inginer la o firmă austriacă, specializată în restaurare şi reconstrucţie.

Roşu a precizat că, pe lângă cadrul legislativ, una dintre problemele grave ale Bucureştiului este lipsa bunului simţ şi a culturii comunitare. „Există un mare pericol de prăbuşire în zonă“, a constatat arhitectul Vladimir Grigorov, cercetând din priviri clădirile părăginite de pe Strada Gabroveni.

Specialiştii au enumerat mai multe priorităţi pentru a face Centrul Istoric al Capitalei să arate civilizat. „Trebuie stabilit în primul rând cadrul legal şi este nevoie de coordonarea tuturor «actorilor», adică administratorii reţelelor de apă şi gaz, proprietarii clădirilor şi chiriaşii. O simplă faţadă şi o simplă ţeavă pot opri lucrările dacă nu există bun simţ şi bunăvoinţă“, a declarat Grigorov.

Doar 10% lucrări terminate

Sibiul a fost renovat în 2007   Foto: Agerpres

Experţii ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum o ora
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 46 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 20 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 44 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 17 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°