De când se ştie tânărul dă cu piciorul în minge. Cu toate acestea este un fotbalist aparte, pentru că nu joacă pe terenul de fotbal, ci în sală, fiind un excelent jucător de futsal. PROFIL
Născut. 3 august 1984 la Caransebeş.
Studii. Liceu.
Ocupaţie. Fotbalist.
Familie. Necăsătorit.
Alin joacă fotbal din copilărie. Imediat ce a învăţat să meargă, bunicul său îl provoca la câte un fotbal chiar în apartament. „Pe la şapte ani bunicul şi naşa mea m-au dus la echipa de copii a CSM Reşiţa. Am jucat acolo câteva luni bune, dar antrenorul nu m-a păstrat, pentru că eram mult mai mic decât ceilalţi şi riscam să mă accidentez”, povesteşte el.
Încrezător în forţele lui şi dornic să joace fotbal, Alin a revenit doi ani mai târziu în aceeaşi echipă, unde, de această dată, nu mai avea probleme de talie. Primul meci l-a jucat chiar la Reşiţa, în Sala Polivalentă, deşi nu împlinise încă 10 ani. La 14 ani a putut juca deja în echipele de juniori şi spune că a fost extrem de uimit şi de încântat că a fost văzut de antrenorii de la Federaţia Română de Fotbal şi a fost selecţionat să joace în Naţionala Mică de futsal. „Pentru mine, la acea vreme, a fost cea mai mare realizare, pentru că orice jucător ţinteşte acolo sus, la Naţională”, a spus Alin.
S-ar întoarce la Reşiţa
În timp, a fost luat să joace şi la echipa de tineret a CSM Reşiţa, cu care a evoluat în prima ligă. Apoi a urmat marea sa ascensiune la echipele de seniori, jucând, mai întâi pentru CSM Reşiţa, apoi fiind transferat la Politehnica Timişoara. Nici la acest nivel nu l-a ocolit performanţa şi a fost convocat la prima reprezentativă a României. „Am avut marea bucurie să joc la Naţională chiar în Reşiţa, în Sala Polivalentă, într-o partidă care s-a jucat anul trecut contra Serbiei”, a povestit fotbalistul. Acum o accidentare îl ţin