Sebastian, în articolul-bilanţ, nu rosteşte nici o vorbă de laudă îndreptată direct spre director. Şi nu numai pentru că dorea să dea cititorului iluzia obiectivităţii, ci şi pentru că nu ştia ce îi rezervă viitorul. Dar atunci, numai el şi Nae puteau înţelege asta. Primul paragraf al articolului situează ziarul în peisajul publicistic românesc. Merită citat in extenso, pentru că explică, în mare parte, şi succesul publicaţiei la intelectuali, separînd presa de informaţie de presa de opinie: „Cuvântul a apărut în ziua de miercuri, 4 noiembrie 1924. Aducea de la întîiul său număr în presa românească un nou tip de gazetă. Nou în toate sensurile: de la înfăţişarea paginilor sale pînă la spiritul scrisului său. În grafica ziarului românesc, Cuvântul impune o nouă paginaţie, care de atunci a făcut şcoală şi a fost la nesfîrşit imitată, dar care în acel moment însemna o bruscă schimbare a obişnuinţelor cetitorului. Cuvântul a descoperit şi a impus în presă o pagină întîi, care-i aparţine exclusiv. Ziarele româneşti au fost mereu, în marea lor majoritate, anonime: scrise de anonimi pentru anonimi. Cuvântul rupea acest anonimat metodic. Nu avea ambiţia să fie o gazetă de colportaj general, ci o publicaţie de gîndire, de control, de atitudine. Funcţia pe care şi-o recunoştea era să-şi informeze cetitorii precis, dar în acelaşi timp să prezinte această informaţie sub lumina unei judecăţi critice. şDe aceea îşi luase Sebastian ca motto un mic paragraf dintr-un articol al lui Nae Ionescu, din 1926: „Noi nu sîntem conducătorii unei mişcări, ci numai reflexul unei stări de fapt. Este bine totuşi să precizăm: reflexul critic, ca să ştie toată lumea“.ţ Din primul moment, îşi propunea să urmărească în politică şi în viaţa publică faptele semnificative şi să le prezinte în ierarhia lor justă. De aceea, primul element în ierarhia ziarului era articolul. Prima pagină îi era excl