EVZ vă spune povestea jurnaliştilor morţi, răniţi sau tăvăliţi fără milă prin cerneală sau pixeli de alţi jurnalişti.

Breasla jurnaliştilor a fost dintotdeauna una a orgoliilor inflamate. Din ciocnirea lor s-au născut drame, unii au murit, alţii au înfundat puşcăriile. Dar asta se întâmpla mai demult, când onoarea se “repera” pe câmp, la duel, cu sabia sau cu pistolul în mâna tremurândă. Într-un volum excelent, “Istoria jurnalismului şi a publicităţii în România”, publicat de Marian Petcu în 2007, la editura “Polirom”, găsim rememorate, pe scurt, câteva episoade în care orgoliul exacerbat al condeierilor a făcut victime.

Mergând pe firul celor scrise de Petcu, găseşti în gazetele de demult poveşti care ar fi cu adevărat savuroase, dacă nu ar fi însângerate. Poveşti de pe vremea când jurnaliştii ieşeau pe teren nu doar ca să adune ştiri, ci şi ca să-şi regleze, bărbăteşte, conturile. În 1887, Constantin Bacalbaşa, cel care a scris “Bucureştii de altădată”, a intrat într-un duel nemeritat. I s-a pus în cârcă un articol nescris de el, şi a fost nevoit să se dueleze, pe Hipodromul Băneasa, cu Nicolae Xenopol, redactorul-şef al unui oficios liberal.

Până la primul strop de sânge

Tiberiu Avreamescu în “Constantin Bacalbaşa – o jumătate de veac în slujba presei române” aminteşte finalul apoteotic al luptei: “Duelul a încetat când Xenopol a fost rănit la un deget, onoarea fiind considerată satisfăcută după prima picătura de sânge”. În 1904 s-a petrecut o tragedie. Spiru Prasin, prim-redactorul de la gazeta ieşeană “Evenimentul”, a pierit într-un duel cu celebrul Finkelstein-Scânteie. Acesta a stat în puscărie doar şase luni, timp suficient să fie un precursor al lui Radu Muntean, jurnalistul bănăţean care a făcut în ultimii ani furori cu reportajele sale din închisoare.

Scânteie a fost şi el reporter după gratii,