● Kazuo Ishiguro, Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg, traducere din limba engleză şi note de Vali Florescu, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2009.
Kazuo Ishiguro, japonez strămutat în Anglia din fragedă pruncie şi cunoscut ca autor al romanului Rămăşiţele zilei, nu stă rău nici cu proza mai scurtă. N-are cum să nu vă placă acest volum de Nocturne..., cu melancoliile lui rafinate, puse pe notele unor existenţe ce gravitează, invariabil, în jurul muzicii.
Într-o singură povestire protagonistul doar ascultă muzică; în celelalte patru, o profesează. Dar în toate cele cinci proze, muzica " fie ea fundal sonor sau mod de viaţă " e cea care dă lucrurilor culoare, umbră, greutate şi o vibraţie ce cutremură mărunt rosturile terestre. Muzica face fundă relaţiilor dintre personaje (indiferent că acestea se află la Veneţia, într-un sat englezesc sau în Beverly Hills, venind din foste ţări comuniste, din Elveţia sau de la Londra), ea însoţeşte întîmplări de tot soiul, descîntă mici mistere isteroide, pansează răni sau le zgîndăre, în istorii care pun întotdeauna în discuţie şi amorul, şi carierele.
Interesant e că scriitura lui Ishiguro " potolită şi răspicată, mult prea aferată cu epicul pentru a mai căuta şi zorzon " nu ţine deloc să vrăjească "muzical". După cum nici personajele sale nu folosesc melancolia de fond pentru a baleta languros. Mişcarea scenică aduce aici, mai degrabă, cu un aerobic existenţial. Are fibră suplă şi nerv, chiar şi pe ritmul de jazz nocturn al lui Sarah Vaughan. Iar treapta aceea din recuzita "aerobică", pe care trebuie să tot ţopăi urcînd şi coborînd, e transformată " prin finalurile deschise ale povestirilor " într-o scară oricît de spiralată şi de ameţitoare vrei.
● Kazuo Ishiguro, Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg, traducere din limba engleză şi note de Vali Florescu, Colecţia "B
