Azi noapte, poliţiştii din Sebeş au prins în flagrant patru hoţi de motorină. Aceştia au fost surprinşi de oamenii legii în momentul în care vroiau să fure combustibil dintr-un autotren parcat pe Drumului Naţional 1, în comuna Cîlnic. „În jurul orei 3.00, în zona parcării din Cîlnic, a apărut un autoturism înmatriculat în Bulgaria, din care au coborât trei persoane ce aveau asupra lor două canistre şi un furtun. Aceştia s-au îndreptat spre un autocamion şi au forţat sistemul de închidere al rezervorului, încercând să sustragă motorină, timp în care conducătorul autoturismului s-a deplasat spre Drumul Judeţean 106 F Câlnic. Fiind surprinşi de către poliţişti, cei trei au abandonat ustensilele şi au început să fugă spre un câmp din apropiere“, a declarat Iulia Haţegan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Alba.
Împuşcat în picior
Hoţii au ignorat complet somaţiile poliţiştilor din Sebeş. Pentru a-i putea opri, oamenii legii au tras un foc de armă de avertisment. Deoarece bărbaţii au continuat să fugă, s-au mai tras alte cinci focuri pentru imobilizarea acestora. Unul dintre hoţi a fost rănit la piciorul drept.
„Poliţiştii au continuat urmărirea celor trei suspecţi şi, la scurt timp, în zona gării din satul Cunţa, comuna Şpring, a fost identificat şi reţinut Sorin C., de 18 ani, domiciliat în localitatea Miercurea Sibiului. Ulterior, pe raza localităţii Miercurea Sibiului, a fost identificat şi reţinut cel de-al doilea suspect, Ilie R., de 27 de ani, domiciliat în Oraşul Miercurea Sibiului, care prezenta o plagă la nivelul piciorului drept“, a mai precizat Iulia Haţegan.
Reţinuţi de procurori
Echipajele de la Poliţia Rutieră Alba au oprit o maşină înmatriculată în Bulgaria, iar în interiorul acesteia au fost găsite şase canistre goale din plastic. Şoferul maşinii, Sorin G.