Angajaţii din sistemul medical se pregătesc de proteste. Liderii Sanitas vor organiza, după 20 octombrie, un miting la care să participe peste 10 mii de persoane, urmat de grevă în sistemul sanitar. Colegiul Medicilor a recomandat membrilor să sprijine un sindicat în cazul unor manifestaţii de protest. Angajaţii din sistemul medical se pregătesc de proteste. Liderii Sanitas vor organiza, după 20 octombrie, un miting la care să participe peste 10 mii de persoane, urmat de grevă în sistemul sanitar. Se va recurge la aceste acţiuni dacă ministrul Ion Bazac nu îşi respectă promisiunea privind asigurarea fondurilor pentru veniturile angajaţilor până la sfârşitul anului. În acest moment, circa 90 la sută dintre spitale nu mai au bani pentru salarii şi medicamente. Colegiul Medicilor spune că doctorii – care, potrivit legii, nu au dreptul să se organizeze în sindicate – ar putea susţine un sindicat în eventualitatea unor proteste. Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Medicilor din România, spune că şi în alte ţări europene au avut loc greve. El adaugă că şi în România e posibilă o grevă a doctorilor, în primăvara anului viitor, dacă subfinanţarea sistemului nu e rezolvată. Interviul pe larg despre situaţia financiară a spitalelor din România şi calitatea actului medical, la emisiunea Sănătatea Fm, sâmbătă, de la 13 şi 10 minute, la RFI.
Angajaţii din sistemul medical se pregătesc de proteste. Liderii Sanitas vor organiza, după 20 octombrie, un miting la care să participe peste 10 mii de persoane, urmat de grevă în sistemul sanitar. Colegiul Medicilor a recomandat membrilor să sprijine un sindicat în cazul unor manifestaţii de protest. Angajaţii din sistemul medical se pregătesc de proteste. Liderii Sanitas vor organiza, după 20 octombrie, un miting la care să participe peste 10 mii de persoane, urmat de grevă în sistemul sanitar. Se va recurge la aceste ac