* sute de copii în Brăila devin delincvenţi, comiţând fapte penale de la vârste din ce în ce mai fragede * perversiuni sexuale, prostituţie, incendiere, violare de domiciliu, distrugere de bunuri, sunt numai câteva dintre fărădelegile comise de minorii brăileni
* îngrijorător este faptul că cei mai mulţi dintre micii delincvenţi au vârsta cuprinsă între 10 şi 13 ani, însă nu puţini sunt cei care comit fapte penale şi de la 7 ani * specialiştii oferă suport emoţional pentru aceşti copii şi familiile lor, consiliere psihologică şi informare
"Am 13 ani şi sunt delincvent", aceasta este mărturia şocantă a unui băiat căruia îi vom spune Rică, pentru a-i proteja identitatea. La fel ca el sunt sute de copii în Brăila, care comit fapte penale de la vârste din ce în ce mai fragede. "Am furat, am băut de am ajuns la spital în comă alcoolică, am plecat de multe ori de acasă. O zi obişnuită din viaţa mea înseamnă să fac rost de bani, să am de ţigări şi de băutură", îşi continuă Rică povestea. Băiatul încearcă să-i domine prin atitudine pe ceilalţi minori delincvenţi prezenţi la întâlnirea organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, în cadrul campaniei intitulate "Săptămâna prevenţiei criminalităţii". În grupul adolescenţilor care au deja la activ una sau mai multe fapte penale, povestea lui Rică pare una obişnuită. Viaţa nu le-a oferit prea multe, aşa că fiecare a învăţat să ia din ea ce poate. Astfel au ajuns să fure, să tâlhărească, să comită acte de violenţă. Deşi pare greu de crezut, cei mai mulţi dintre micii delincvenţi au vârsta cuprinsă între 10 şi 13 ani, însă nu puţini sunt cei care comit fapte penale şi de la vârsta de 7 ani. Perversiuni sexuale cu un minor, prostituţie, incendiere, violare de domiciliu, distrugere de bunuri sunt numai câteva dintre faptele