Clinica privata de chirurgie Artis 3 din Cluj-Napoca care anul trecut a rulat afaceri de peste 500.000 de euro a primit 15.000 de euro fonduri nerambursabile pentru modernizarea si dotarea unei sali de operatii.
Firma Art Estet care detine clinica Artis 3 a depus anul trecut in iunie proiectul "Artis 3 - o clinica europeana intr-un oras romanesc de traditie" in cadrul Programului Operational Regional (POR), "Sprijinirea microintreprinderilor", proiect ce are o valoare totala de peste 80.000 de euro.
Valoarea nerambursabila pe care firma trebuie sa o primeasca este de 45.000 de euro. "Proiectul a fost realizat pentru modernizarea si dotarea unei sali de operatii in cadrul clinicii. Aveam un singur bloc operator, iar acum vor fi doua. Chiar daca nu primeam fondurile europene am fi aplicat pentru un imprumut in banca si am fi realizat investitia", spune Ovidiu Ivan, asociatul Art Estet.
Aparatura a fost achizitionata prin licitatie de la firme din tara. "Aparatura este adusa din tarile membre ale Uniunii Europene. Cel mai scump aparat achizitionat prin intermediul proiectului este un aparat de anestezie care a costat aproape un sfert din valoarea proiectului", spune reprezentantul firmei.
Proiectul a fost realizat in doua etape, pe parcursul a trei luni de zile, dupa ce firma a semnat in luna mai contractul cu Agentia pentru dezvoltare regionala vest (adrvest.ro).
"Am finalizat proiectul si am primit prima transa de 15.000 de euro. Suntem in curs de a depune a doua cerere de rambursare pentru restul de 30.000 de euro. Din 70%, cat trebuia sa primim din valoarea eligibila a proiectului ca fonduri nerambursabile, am ajuns sa primim doar 45%, deoarece valoarea proiectului a crescut fata de anul trecut din cauza diferentei de curs valutar. A durat foarte mult pana sa ne fie aprobat proiectul si semnat, am intocmit foarte multe dosare, acte care