Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Impozitele on line, un fiasco

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 septembrie 2009 ·

Mijloacele moderne de plată a dărilor către municipalitate îi lasă indiferenţi pe craioveni. Aceştia preferă să plătească la ghişeu decât să achite impozitele prin internet.

Craiovenii nu se înghesuie să-şi achite impozitele şi taxele locale prin internet, deşi un astfel de sistem modern de colectare le permite plata on line de câţiva ani. „Sunt foarte puţini cei care plătesc prin internet. Pe anul 2008, din circa 220.000 de contribuabili care au rol la noi, doar 176 de persoane fizice şi 14 persoane juridice au depus cereri pentru plata impozitelor on line. Cel puţin la firme, avem doar câte o solicitare pe săptămână“, a declarat directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Craiova, Ioan Văcariu. Procedura de plată prin internet nu este complicată, dar nu este agreată de locuitorii urbei. Persoana fizică sau juridică depune o cerere la Direcţia de Impozite şi Taxe, cu sediul în Piaţa Centrală din Craiova. În baza respectivei cereri, autorităţile locale îi oferă contribuabilului o parolă pe baza căreia se pot conecta la internet şi pot plăti impozitele pe clădiri, pe autoturisme şi altele direct în conturile primăriei. „Pot plăti de oriunde, trebuie doar să se conecteze la internet. Nu ştiu de ce nu vor craiovenii acest sistem de plată“, a spus Ioan Văcariu.

Craiovenii vor chitanţe

Obişnuiţi cu faptul că doar ceea ce este scris „negru pe alb“ are valoare juridică, locuitorii Craiovei se tem să achite impozitele on line, preferând să meargă la faţa locului, pentru a li se elibera chitanţă. „Ştiu că se pot plăti prin internet, dar tot trebuie să merg la ghişeu să-mi iau chitanţa. Aşa că mai bine plătesc la ghişeu şi nu mă mai complic“, a spus o craioveancă.

Implementat în urmă cu câţiva ani cu vâlvă, sistemul modern de plată a impozitelor prin internet a costat în jur de 27.000 de euro, la nivelul anului 2002, du

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 37 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 19 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 3 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°