Din teribilism sau din inconstienta, tot mai multi sunt cei care se urca la volan fara a fi soferi cu acte in regula. In Timis, numarul aventurierilor a crescut in ultimii ani, mai mult de jumatate dintre acestia fiind tineri depistati in timp ce goneau pe motociclete neinmatriculate, spun politistii rutieristi. Din pacate, astfel de aventuri s-au finalizat deseori cu accidente rutiere mortale, anul acesta, cinci astfel de cazuri inregistrandu-se in Timis. Adrenalina ilegala pe cai-putere
Ambitia de a tine fraiele unor cai-putere este de multe ori mai importanta pentru unii decat responsabilitatea pe care o presupune actul sofatului, in lipsa calitatii lor legale de a conduce. Din pacate, actiunile aventurierilor se finalizeaza tot mai des cu accidente rutiere grave sau, in cel mai fericit caz, doar cu dosare penale.
Cel mai recent accident rutier mortal din Timis, provocat de un adolescent care nu avea permis de conducere, a avut loc in weekend-ul trecut, in Satchinez. I.D.M., de 17 ani, circula cu o motocicleta cand, din cauza lipsei de experienta in conducere, a pierdut controlul asupra vehiculului si a lovit un pieton care traversa strada. In urma accidentului a rezultat nu doar accidentarea grava a pietonului – Nicolae Maical I., de 19 ani, din Sanandrei –, ci si moartea pustiului aflat pe motocicleta.
"Desi varsta nu este neaparat un criteriu, din pacate, astfel de situatii sunt provocate cu predilectie de tineri, uneori cu varste sub 18 ani. In pondere de 60%, acestia sunt depistati si fara permis, si bauti, si circuland cu motociclete neinmatriculate. Astfel de situatii sunt depistate de politisti mai ales pe perioada verii", spune comisarul Marcel Craciunescu, de la Serviciul Politiei Rutiere Timis.
Datele statistice ale Politiei Rutiere Timis arata ca doar anul trecut au avut loc opt accidente de circulatie grave, comise de indivizi