Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbalistele au debutat cu dreptul

Publicat in GAZETA de SUD, joi 24 septembrie 2009 ·

Naţionala de handbal feminin a României a jucat prima partidă de la Cupa Mondială din Danemarca la Aarhus, chiar în faţa gazdelor, care porneau ca favorite la victorie, având în vedere că au fost încurajate de peste 1.500 de spectatori. Tricolorele, care au început greu disputa, au reuşit să se redreseze şi au intrat la cabine în avantaj, scor 14-11. Gazdele au început mai bine şi partea a doua a întâlnirii şi, la 16 minute de la reluare, au reuşit să egaleze la 19. Ultima parte a partidei le-a aparţinut în totalitate elevelor lui Voina, care s-au apărat exact şi şi-au pus în valoare principala armă - contraatacul. La final a fost 28-22 pentru echipa tricoloră care a luat o opţiune importantă la calificarea în faza semifinală a Cupei Mondiale. Selecţionerul Danemarcei, Jan Pytlyk, a trimis în teren următoarele jucătoare: Mortensen, Pedersen - Moller (8 goluri), Troelsen (3), Dalby (2), Melgaard (2), Augustesen (2), P. Larsen (2), Kviesgaard (1), Lund (1), Kastrup (1). De partea cealaltă, Radu Voina a mizat pe: Ungureanu, Stanciu, Smedescu - Maier (4), Amariei (4), Puşcaşu (4), Manea (4), Neagu (3), Vădineanu (3), Stanca (2), Elisei (2), Meiroşu (2), Vărzaru, Moldovan, Vizitiu, Geiger. Din păcate, meciul cu Danemarca a fost cu ghinion pentru extrema Cristina Vărzaru, care în minutul 45 a părăsit accidentată terenul, după o ciocnire cu Trine Troelsen. Aseară, în cel de-al doilea meci al competiţiei, România a avut parte de un adversar de „calibru“, Rusia, elevele lui Radu Voina pierzând cu scorul de 25-35. Tricolorele vor juca astăzi ultima partidă a Grupei A, în compania unei formaţii imprevizibile, Suedia, confruntarea având loc de la ora 17.00. Iată celelalte meciuri programate astăzi: Franţa - Ungaria (ora 15.00), Norvegia - Germania (19.00), Danemarca - Rusia (21.00). Naţionala de handbal feminin a României a jucat prima partidă de la Cupa Mondială din Danemarca l

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 28 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Ciolacu: De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut

Mediafax acum 34 minute
„De la 1 iulie, salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El precizează că va fi menţinută până la sfârşitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe. „Suntem în direcţi

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 4 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Percheziții în județul Alba, într-un dosar de furt de pe rafuturile unei societăți comerciale din Luduș

Radio Mures acum o ora
Polițiștii mureșeni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție, în județul Alba, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt. Două tinere au fost reținute pentru 24 de ore. Din cercetări a reieșit faptul că acestea ar fi

Papa Francisc a deschis calea canonizării lui Carlo Acutis, „influencerul lui Dumnezeu” și primul sfânt din generația milenialilor

HotNews acum o ora
Papa Francisc a recunoscut miercuri o a doua minune atribuită lui Carlo Acutis, un adolescent italian care și-a dedicat scurta viață răspândirii credinței catolice, decizia suveranului pontif deschizând calea ca acesta să devină primul sfât al gener

Preambul pentru viitorul Consiliu Local: PSDPNL s-a aliat cu AUR și Șoșoacă împotriva lui Dominic Fritz în Biroul Electoral (P)

Timpolis acum 36 minute
După ce Biroul Electoral de Circumscripție Timișoara a decis că Nicolae Robu a încălcat legea prin lipirea de afișe peste cele ale contracandidaților și a dispus înlăturarea lor, reprezentanții PSDPNL au contestat hotărârea la Biroul Electoral de Ci

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°