Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ahmadinejad "a provocat" marile puteri in fata ONU. 12 state au boicotat discursul presedintelui iranian

Publicat in HotNews, joi 24 septembrie 2009 ·

Mai multe delegatii, printre care cea franceza si americana, au parasit miercuri seara sala in care aveau loc discursurile din cadrul Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite. Motivul boicotului l-a reprezentat discursul "antisemit" al presedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad, potrivit France24.

Discursul liderului de la Teheran a fost "inacceptabil", a declarat pentru AFP un diplomat francez, precizand ca inaintea inceperii lucrarilor au avut loc consultari intre mai multe state europene, in care s-au decis termenii unui eventual boicot. De cealalta parte, purtatorul de cuvant al misiunii americane la ONU, Mark Kornblau, a aratat intr-un comunicat ca "este regretabil faptul ca Ahmadinejad a ales din nou sa foloseasca o retorica plina de ura, ofensatoare si antisemita".

Mahmoud Ahmadinejad s-a lansat miercuri intr-un discurs dur impotriva starii actuale in care se gaseste intreaga lume. Principala tinta a atacurilor presedintelui iranian: Statele Unite si Israelul. "Este inacceptabil ca o minoritate sa domine in continuare politica, economia si cultura in lume prin retelele sale sofisticate, sa instaureze o noua forma de sclavie si sa dauneze reputatiei altor state, inclusiv a natiunilor europene si a Statelor Unite, pentru a-si atinge scopurile rasiste", a declarat Ahmadinejad.

Discursul lui Mahmoud Ahmadinejad in cadrul Adunarii Generale a ONU

Intr-o aluzie directa la Statele Unite si la interventiile sale in Irak si Afganistan, presedintele iranian a avertizat ca "este inacceptabil sa trimita trupe la mii de kilometri pentru a porni razboiul, varsarea de sange, teroarea si intimidarea".

Potrivit unui diplomat european, printre delegatiile care au parasit sala se numara si cele din Marea Britanie, Italia, Germania, Danemarca, Ungaria, Argentina, Urugay, Noua Zeelanda, Costa Rica si Australia. Mai m

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 9 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°