Producătorul francez planifică lansarea unui brand prin intremediul căruia să comercializeze modele cu preţuri populare.
1 /.
Succesul bifat de Renault cu Dacia a determinat, se pare, Citroen să ia în considerare lansarea propriului brand popular.
Cotidianul francez ”La Tribune” a publicat un articol care susţine că numele mărcii va fi ”Essentielle” (esenţial – în traducere), iar primul model asociat ei va fi inspirat de conceptul C-Cactus (foto), lansat la Salonul Auto de la Frankfurt din urmă cu doi ani.
Prototipul era echipat cu un propulsor hibrid diesel-electric, dar, foarte probabil, modelul de producţie va primi un motor clasic, cu cilindree mică, pe benzină sau motorină, informează ”autocar.co.uk”.
O versiune simplificată a conceptului Revolte, inspirat de legendarul 2CV şi dezvăluit săptămâna trecută la Salonul Auto de la Frankfurt, poate fi de asemenea considerată ca o posibilă viitoare apariţie sub emblema Essentielle.
Citroën tocmai a lansat gama ”aproape premium” DS, iar momentul în care viitorul brand va fi dezvăluit ar putea marca o întoarcere la vremurile în care producătorul francez comercializa atât modele avangardiste, cât şi maşini simple, populare.
Constructorul francez nu a comentat în niciun fel articolului apărut în ”La Tribune”.