Profesorii ar putea declanşa greva generală pe data de 16 noiembrie, dacă guvernul nu va renunţa la intenţia de a tăia toate sporurile din învăţământ şi nu va renegocia criteriile din legea salarizării. Hotărârea va fi luată mâine dimineaţă în cadrul unei întâlniri a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). "Este propunerea sindicatelor din judeţul Maramureş afiliate FSLI, care au intrat deja în grevă japoneză, până în 5 octombrie. Această propunere va fi analizată în şedinţa de mâine iar decizia pe care o va lua biroul de conducere, va fi transmisă mai departe colegilor din alianţă", ne-a spus Liviu Pop, secretarul general al FSLI. Până la prognozata grevă pe termen nelimitat din 16 noiembrie, FSLI, împreună cu Federaţia "Spiru Haret", Federaţia "Alma Mater" şi federaţiile din domeniul sănătăţii şi internelor au programat, în 30 septembrie, pichetarea sediilor PSD şi PDL din Bucureşti şi din teritoriu, grevă generală de o zi, pe data 5 octombrie şi un miting de protest în Capitală, în 7 octombrie. (R.F.)
Profesorii ar putea declanşa greva generală pe data de 16 noiembrie, dacă guvernul nu va renunţa la intenţia de a tăia toate sporurile din învăţământ şi nu va renegocia criteriile din legea salarizării. Hotărârea va fi luată mâine dimineaţă în cadrul unei întâlniri a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). "Este propunerea sindicatelor din judeţul Maramureş afiliate FSLI, care au intrat deja în grevă japoneză, până în 5 octombrie. Această propunere va fi analizată în şedinţa de mâine iar decizia pe care o va lua biroul de conducere, va fi transmisă mai departe colegilor din alianţă", ne-a spus Liviu Pop, secretarul general al FSLI. Până la prognozata grevă pe termen nelimitat din 16 noiembrie, FSLI, împreună cu Federaţia "Spiru Haret", Federaţia "Alma Mater" şi federaţiile din domeniul sănătăţii şi internelor au programat,