Piata de mortare ar putea sa scada in acest an cu 30%, vanzarile de adezivi fiind impulsionate doar de cresterea cererii de politistiren, principalii jucatori de pe piata de profil apreciind pe acest segment o crestere moderata de pana la 5%. Vanzarile in prima parte a anului au fost sustinute prin promotii si reduceri de pret, iar o revenire completa a pietei de adezivi este estimata abia in 2011, in conditiile in care se construieste tot mai putin.
Scaderea numarului de constructii noi din Romania in acest an si anul viitor pune presiune pe piata de adezivi, iar in acest interval piata ar putea scadea cu peste 33%, potrivit aprecierilor unor importanti jucatori din piata, precum Baumix, Adeplast sau Henkel. Pentru acest an, scaderea pietei se va situa in jurul valorii de 30%, iar anul viitor scaderea s-ar putea reduce la 5%, o revenire pe crestere a pietei fiind apreciata in prima jumatate a lui 2011. Dupa revenirea pietei, ritmul de crestere anuala va scadea la maximum 15%, in conditiile in care piata a inregistrat in ultimii ani ritmuri de crestere care depaseau si 40%.
"Daca in 2009 am beneficiat de vanzari generate de dezvoltarilor imobiliare ale caror constructie a inceput in 2008, estimam ca 2010 va fi cel mai dificil an pentru piata autohtona a mortarelor, din cauza scaderii cu 10% a noilor proiecte lansate la sfarsitul lui 2009 si in prima jumatate a lui 2010. In urma semnalelor pe care le primim de la dezvoltatori, ne asteptam la o revigorare a pietei romanesti a mortarelor incepand cu prima jumatate a lui 2011", a declarat Augustin Russu, directorul general al Baumix Romania.
De asemenea, Russu este de parere ca piata locala a mortarelor va mai atinge valoarea din 2008, respectiv 350 de milioane de euro, abia peste 3 ani, iar rata de crestere anuala nu va mai depasi valori cuprinse intre 10% si 15%.
"Desi potentialul pietei