Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antişpagă: poliţiştii bulgari, dezbrăcaţi la piele

Publicat in Gandul, joi 24 septembrie 2009 ·

Ofiţerii se plâng că au fost forţaţi să-şi dea uniformele jos

Guvernul de la Sofia continuă în forţă reforma sistemului public şi lupta anticorupţie. Ministerul de Interne i-a luat în vizor pe poliţiştii din propria "ogradă", pe care şi vechiul Executiv a încercat să-i dezbare de una dintre practicile cu care, deseori, se confruntă străinii care tranzitează teritoriul bulgar: luarea de mită. Dacă "testele psihologice anticorupţie", menite să stabilească dacă poliţiştii sunt predispuşi să primească mită, nu au dat roade, ministrul de Interne a găsit o soluţie facilă pentru a monitoriza traseul şpăgii prin buzunarele ofiţerilor: verificările şi calculele. Mai exact, potrivit Agerpres, poliţiştii rutieri şi cei care patrulează pe străzile oraşelor sunt, de câteva zile, obligaţi să arate şefilor lor ce au în buzunare când vin şi când pleacă de la serviciu. Şefii de tură sunt cei cărora le revine responsabilitatea să contabilizeze, într-un caiet, câţi bani au avut poliţiştii la momentul intrării în tură şi la plecare. Cum era de aşteptat, poliţiştii sunt nemulţumiţi şi se plâng că această măsură îi umileşte şi încalcă drepturile lor personale. Ei se plâng că au fost forţaţi să se dezbrace la piele, în cadrul unor controale pentru depistarea faptelor de corupţie. Unii poliţişti povestesc că angajaţi ai departamentului de siguranţă internă i-au obligat să scoată tot ce au în buzunare şi chiar să-şi dea uniformele jos, ca să vadă dacă nu cumva au ascuns nişte bani sub acestea. Criticile ofiţerilor sunt cu atât mai înverşunate cu cât o altă prevedere introdusă de noua conducere a ministerului se referă la faptul că poliţiştii rutieri trebuie să lucreze în locuri cu supraveghere video ca să nu poată lua mită. Rugat să comenteze aceste cazuri, premierul Boiko Borisov a declarat că poliţiştii nu au dreptul să se plângă că sunt verificaţi.

"Dacă poliţiştii vo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews acum 20 minute
Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, potrivit Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”. Administrația prezide

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 34 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 29 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Cozma (PNL): Trebuie să existe onoare şi demnitate şi în afara campaniei electorale/ Alianţa cu PSD ne-a costat scump. Astăzi am plătit pentru ea/ Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

News.ro acum o ora
Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a declarat, luni, că discuţia nu este acum despre cine ar trebui să plece de la conducerea partidului, dar ”trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru,

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 50 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 4 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°