O expediţie presărată cu tot felul de întâmplări amuzant de ciudate din Parâng, în '88, şi mai ales finalul ei înfometat i-au determinat pe Costin Tudor şi pe gaşca de tovarăşi de drumeţii să plece la drum, în '89, cu rucsacurile înţesate de bucate. De-aia au şi făcut ochii mari când au ajuns la destinaţie - în Apuseni, la Peştera Urşilor şi apoi la Cetăţile Ponorului. Nimic nu se compara cu ceea ce găsiseră cu un an în urmă în Petroşani. Sau, mai corect spus, cu ceea ce nu găsiseră.
"Beleaua era că trebuia să mai stăm acolo (în Petroşani - n.r.) încă vreo trei zile dar nu mai ştiu exact motivul. Ori din cauza biletelor de tren, care erau deja luate, ori Radu aştepta rezultatul examenului... Cert e că banii nu erau prea mulţi şi nici mâncare nu mai aveam, că era îngropată sus, pe munte. Ajungem noi în Petroşani, hai să ne cazăm la un motel, că e mai ieftin decât hotelul şi poate aici 'om avea şi apă.
Era o chestie interesantă acolo, recepţia era de fapt un ghişeu iar pe geam era afişat mare tariful: pentru cetăţeni români - 65 lei/noapte. Pentru cetăţeni străini - 80 lei/noapte. Am luat două camere, trei zile. Nu vrei să-ţi imaginezi cum arăta acolo! Cu corniza de care încă mai era agăţată perdeaua în câteva locuri, atârnată într-o parte, wc-ul înfundat..., într-un cuvânt: jale. Nu mai aveam mâncare... În aceste condiţii, singurul care o ducea mai bine era Radu - el stătea la unchi'su.
În prima zi am mers la restaurant să mâncăm. A fost mâncare ok, ciorbă şi felul doi, 146 de lei. După ce-am luat masa, am zis să mergem să bem ceva. Intrăm într-o alimentară, aveau numai vin spumos. Mergem la alta, la fel. Aşa că ne-am hotărât să mergem la o cârciumă, şi-am luat o sticlă de jumate de nu ştiu ce coniac cu 50 de lei. Am vrut să-i lăsăm bacşiş chelneriţei, dar ea s-a uitat chiorâş la noi. «Eu nu primesc ciubuc!», ne-a zis ţâfnoasă, şi-a
