16 plăci cu steagul Uniunii. Atîtea sînt între Bucureşti şi Pucioasa, pe o distanţă de exact 100 de kilometri. Pe ele sînt trecute, regulamentar, datele obligatorii: prin ce program a venit finanţarea, care îi este valoarea, beneficiarul, perioada de derulare a proiectului. Majoritatea sînt realizate prin fonduri tip PHARE, adică cele de dinainte de aderare. Acum vreo trei luni, am filmat şase dintre ele, săptămîna trecută l-am însoţit pe comisarul Orban în vizită, în aceeaşi zonă.

Pînă la pod la Conţeşti, imediat după Răcari, nimic deosebit, cu o singură excepţie: comuna Chitila. Primprejurul Bucureştiului, nu vezi semne de fonduri europene. Pare ciudat, dar Capitala este pe ultimul loc la nivel naţional în utilizarea banilor comunitari. Ciudat doar la prima vedere. De ce s-ar fi băgat la munca grea a proiectelor o zonă care duduia economic (şi imobiliar) pînă anul trecut? De ce ar fi pus osul la treabă nişte autorităţi locale cărora banii din taxe şi impozite le ajungeau pentru bordurile cele noi? Cînd te îndepărtezi de Bucureşti, începi să vezi oarece proiecte. Primele ar fi, în ordine geografică, cele din Chitila: drum local, reabilitarea parcului şi a pieţei, canalizare, toate cu fonduri PHARE, de pre-aderare. Pri-marul e "de vină". I s-a părut că, la umbra gigantului, piticul are şanse mai mici, că Bucureştiul absoarbe, mai degrabă decît să exporte prosperitate, astfel încît şi-a căutat norocul în proiecte finanţate european. Cu chiu, cu vai, a reuşit, şi acum are o experienţă de invidiat.

Urmează, spre Tîrgovişte, 40 de kilometri "secetoşi". Tărtăşeşti, Bîldana, Răcari. Nimic, nici o placă indicatoare de proiecte. Imediat după podul de la Răcari, lîngă o spectaculoasă şi mizerabilă şatră, un dispensar cu plăcuţa şi steagul la poartă. Alături, o grădiniţă, cu altă plăcuţă. Aceasta e pe bani americani, nu o pun la socoteală. Dispensarul însă e "