O mămică din Constanţa, internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, a trimis la un post tv imagini care au şocat o ţară întreagă. Pe cei care au mai fost spitalizaţi în această unitate sanitară, în saloanele care nu au fost renovate, nu ar fi avut cum să-i mai impresioneze.
This text will be replaced
Pereţi scorojiţi şi păianjeni care se plimbă pe pereţii de deasupra pătuţurilor în care stau nou-născuţii. Acestea sunt imaginile care i-au făcut pe inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică să se autosesizeze şi să demareze un control la unitatea sanitară în cauză. Potrivit directorului adjunct al instituţiei, dr. Cătălin Grasa, s-a dat termen de remediere a deficienţelor în 30 de zile, iar salonul respectiv va fi închis pe parcursul etapei de igienizare. O situaţie similară a fost surprinsă de un pacient într-o unitate sanitară din Bucureşti, unde un şobolan umbla în voie pe holul spitalului.