Conferinţa Uniunii Scriitorilor din noiembrie 1968 fusese cea dintâi de după venirea lui Ceauşescu la putere şi se ţinuse în specialul context politic intern şi internaţional din acel an (plenara CC din aprilie, cu demolarea postumă a lui Dej, vizita lui de Gaulle la Bucureşti în mai, invadarea Cehoslovaciei de forţele Tratatului de la Varşovia în august şi virulenta reacţie a lui Ceauşescu). Pentru a o pregăti, Nicolae Ceauşescu se întâlnise de două ori cu "conducerea" Uniunii, la 22 mai şi la 6 noiembrie, iar organizarea Conferinţei şi proiectul noului statut al organizaţiei scriitorilor fuseseră discutate într-o şedinţă a secretariatului CC al PCR, la 15 octombrie.
Nu erau însă primele întâlniri dintre scriitori şi noul şef al partidului. În primăvara 1965, după ce fusese instalat de o plenară a CC în funcţia supremă, dar încă nu fusese consacrat de un Congres echivalent cu o încoronare, Ceauşescu se întâlnise, probabil electoral, cu "oameni de ştiinţă", apoi cu "oameni de cultură şi artă". De fiecare dată a afirmat ori măcar a sugerat că "anumite practici de până acum" trebuie abandonate, "trebuie să ne debarasăm", zisese el, de modul "rigid, îngust de a trata problemele". La întâlnirea cu "oameni de cultură şi artă" (19 mai 1965) spusese că "dezvoltarea activităţii de creaţie cere forme de exprimare multilaterală" şi că "nu se poate impune nimănui un anumit fel de a scrie, de a picta, de a compune".
Trei scriitori vorbiseră atunci. Primul a fost Demostene Botez, în acel moment preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Scriitor minor şi om de paie, ales în februarie 1965 în locul stalinistului şi rusofilului Mihai Beniuc, care fusese debarcat spectaculos în urma unei mişcări discret încurajate de partid (Geo Bogza ceruse patetic să se dea foc până şi scaunului pe care Beniuc stătuse atâţia ani în fruntea Uniunii), Demostene Botez a ţinut un di
