Ministrul afacerilor externe Cristian Diaconescu a discutat astăzi telefonic cu noul ministru de externe al Republicii Moldova, Iurie Leancă, exprimându-şi încrederea într-o viitoare cooperare deschisă şi disponibilitatea pentru o întâlnire în perioada imediat următoare, informează MAE. Şeful diplomaţiei române l-a felicitat pe omologul de la Chişinău pentru numirea în funcţie, a salutat învestirea cabinetului condus de Vlad Filat şi şi-a exprimat încrederea în ceea ce priveşte o cooperare deschisă cu ministrul de externe Iurie Leancă, în spirit european şi al relaţiilor de bună vecinătate dintre cele două state, potrivit unui comunicat al MAE.
Ministrul Diaconescu a reafirmat angajamentul României pentru susţinerea concretizării perspectivei europene a Republicii Moldova, cu valorificarea tuturor instrumentelor pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţie în acest sens, arată Ministerul român de Externe.
Uniunea Europeană a salutat astăzi învestirea guvernului proeuropean al Republicii Moldova, exprimându-şi speranţa că, în cel mai scurt timp, vor începe negocierile pentru aprofundarea relaţiilor cu Chişinăul.
Majoritatea proeuropeană din Parlamentul Republicii Moldova a votat astăzi învestirea liderului Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, în funcţia de premier şi a aprobat componenţa guvernului, un prim pas pentru ieşirea ţării dintr-o lungă criză politică.