Tehnicianul echipei CSM Vâlcea, Alin Artimon, a pregătit cu atenţie partida cu UTA Arad de mâine şi crede că elevii săi se pot impune.
„Noi am jucat bine şi la Petroşani. A fost, de departe, cea mai bună partidă făcută de noi în acest campionat. Ne-am organizat bine, dar ne-a lipsit norocul. Parcă am văzut CSM-ul din campionatul trecut. Dacă vom face un meci asemănător cu cel de la Petroşani şi sâmbătă, atunci cred că putem învinge lidera. Ne mai trebuie un plus de claritate în faza ofensivă pentru a cuceri toate cele trei puncte“, a spus timişoreanul.
Artimon continuă să-şi facă griji pentru faza de atac, acolo unde are puţine soluţii: „Am doi atacanţi mari şi laţi, Roman şi Boroiban. Alte soluţii nu am, din păcate, chiar dacă am mai încercat eu să improvizez“. Din fericire, CSM Vâlcea nu are probleme de lot înaintea meciului cu lidera din Seria a II-a. Singurul fotbalist care nu s-a antrenat normal ieri a fost Iulică Popa, care acuză dureri la piciorul drept, dar sunt şanse mari ca şi el să fie recuperat până sâmbătă. Tehnicianul echipei CSM Vâlcea, Alin Artimon, a pregătit cu atenţie partida cu UTA Arad de mâine şi crede că elevii săi se pot impune.
„Noi am jucat bine şi la Petroşani. A fost, de departe, cea mai bună partidă făcută de noi în acest campionat. Ne-am organizat bine, dar ne-a lipsit norocul. Parcă am văzut CSM-ul din campionatul trecut. Dacă vom face un meci asemănător cu cel de la Petroşani şi sâmbătă, atunci cred că putem învinge lidera. Ne mai trebuie un plus de claritate în faza ofensivă pentru a cuceri toate cele trei puncte“, a spus timişoreanul.
Artimon continuă să-şi facă griji pentru faza de atac, acolo unde are puţine soluţii: „Am doi atacanţi mari şi laţi, Roman şi Boroiban. Alte soluţii nu am, din păcate, chiar dacă am mai încercat eu să improvizez“. Din fericire, CSM Vâlcea nu are probleme de lot înaintea meciului