La cotitura unei străduţe liniştite din centru, din cele care se-ncurcă, bătrîneşte, între Coposu şi Brătianu (bulevardele...), scrie, deasupra unei intrări înguste, Anticariatul nostru. O plăcere de familie, a unor colecţionari, tată şi fiu. La poartă, tablouri şi pânze, odihnind ochiul pe tonurile pale ale florilor de câmp. În spate, adăpostite de firide şi abia ghicite perdele, stive de cărţi, printre alămuri şi argintării. Plec, destul de în grabă, cu o plachetă pe hîrtie subţire, transparentă ca vinele mîinilor îngrijite, din care viaţa se scurge, lăsînd în locul ei patina. Cântări pentru pasărea albastră, de Claudia Millian, volumul apărut în 1922, la Editura de Artă "Vlaici", cu ilustraţiile lui Al. Brătăşeanu.

O delicată floare de nu-mă-uita, risipindu-şi parfumurile uşoare, simboliste, în lumea cu greutăţi şi răspunderi. O adiere deplin feminină, supusă şi elegantă, tandră şi personală, e această odă, în crescendo domol, poezie cu poezie, a Vinerii cu papagal: "Tu - pasăre albastră, eu - stranie femeie,/ Nebănuiţi în spaţiu, vom întrupŕ fatalul,/ şi-apoi, încremeni-voi, cu tine într'o cameie,/ Ca Venera ce-şi poartă, pe umăr, papagalul..." (Cameie). E completat, jindul după o moarte suplă, lină adormire într-o stampă, sau într-o efigie, de acest portret de femeie ŕ sec: "Eu te cunosc de mult... Din vremea/ Neasemănatelor medalii:/ şi chipul tău oval şi fin/ şi braţele-ţi de albe dalii/ Sunt încrustate pe vecie,/ Pe-aceiaşi sfântă efegie/ Cu împăratul Constantin.// Eu te cunosc de mult... În parcul/ Cu-alei de clematite pale,/ Ce mor în tonuri indecise - / În parcul de'ntâlniri fatale - / ţi-ai distilat în flori privirea,/ În clipa când plângeŕ iubirea/ Pe-aripa searbădelor vise.// Eu te cunosc de mult... Parfumul/ Evaporat în nopţi cu stele,/ Când îţi desfac potirul, crinii - / L-ai presărat printre dantele/ şi-ai adunat în ele - aroma:/