Numărul de şomeri din România va ajunge la 685.000 la finalul acestui an, în creştere cu 70% faţă de decembrie 2008, estimează Comisia Naţională de Prognoză (CNP) în proiecţia preliminară de toamnă, ceea ce ar însemna un avans al numărului de şomeri cu peste 83.000 în ultimele patru luni din 2009, relatează NewsIn.
Ultimele date prezentate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că numărul de şomeri a ajuns la 601.673 la finalul lunii august, comparativ cu nivelul de 403.400 înregistrat la sfârşitul anului trecut.
Numărul de şomeri a crescut deja 14 luni la rând, de la nivelul minim record după 1991 înregistrat în iunie 2008, în condiţiile în care economia românească este în recesiune de la jumătatea anului trecut, după aproape un deceniu de creştere.
Rata şomajului, care reprezintă raportul între numărul de şomeri înregistraţi la ANOFM şi populaţia activă din România, ar urma să ajungă la 7,6% la finalul acestui an, de la 4,4% în decembrie 2008 şi 6,6% în august 2009.
În proiecţia anterioară a CNP, publicată la finalul lunii aprilie, instituţia estima că numărul de şomeri va ajunge la 620.000 de finalul acestui an.
Noua proiecţie a Comisiei de Prognoză indică o creştere a şomajului semnificativ peste nivelul anticipat de ministrul muncii, Marian Sârbu, care declara la începutul acestei luni că numărul şomerilor va rămâne în acest an în limita prevăzută în primăvară de CNP, de 620.000, şi estima că şomajul "nu va continua să crească" anul viitor.
De altfel, estimările legate de amploarea şomajului din România au variat semnificativ de la începutul acestui an, cea mai pesimistă fiind a Fondului Monetar Internaţional, care se aşteaptă ca rata şomajului să ajungă la 8,9% (circa 800.000 de şomeri) în acest an şi să atingă un vârf anul viitor, de 9,7%.
Pentru anii următori, CNP estimează că numărul de şom