Niciodată in istoria sa România nu a avut o datorie externă mai mare ca astăzi: peste de 67 de miliarde de euro, sumă care creşte zilnic, prin jocul nemilos al dobânzilor! Ceauşescu se răsuceşte, probabil, în mormântul său secret, iar noi nu putem decât să ne întrebăm dacă faptul că suntem atât de îndatoraţi ne va face mai preţioşi în ochii creditorilor decât eram atunci când acesta strânsese cureaua până la ultima gaură, pentru a profita de „independenţa” pe care credea că i-o conferă lipsa datoriilor.

Şi, de parcă asta n-ar fi de ajuns, cu toate alarmele şi declaraţiile de austeritate, lefurile bugetarilor şi pensiile pensionarilor continuă să crească, ajungând să coste statul român un miliard de euro pe lună, sumă pe care o economie în colaps nu o mai produce de multă vreme, dar care trebuie acoperită de undeva. Deocamdată din împrumutul de la FMI, dar acesta se va consuma destul de repede, mai ales dacă statul va trebui să plătească şi unele datorii restante, somat fiind de instanţele judecătoreşti (banii magistraţilor).

În acest timp măsurile de stimulare a economiei contuinuă să fie ca şi inexistente. „Prima casă” a produs multă birocraţie, şi a vândut doar câteva apartamente vechi. Lucrările publice în curs merg târâş- grăpiş din lipsă de fonduri – acestea ducându-se pe lefurile armatei de bugetari, devenită mai numeroasă decât cea a celor care lucrează în sectorul privat, şi de la care se smulg impozitele şi contribuţiile necesare alimentării bugetului.

Ce face, în acest timp, clasa politică? Se pergăteşte de o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru funcţia de preşedinte – cea care va asigura funcţionarea mecanismelor „capitalismului bugetar”, în folosul clientelei care contribuie la cheltuielile de campanie. Sondajele nu descifrează modificări imprtante ale ponderii celor trei candidaţi principali (ceilalţi sunt pentru de