L-am lăsat pe bietul Gonçalves Dias înecîndu-se în naufragiul vasului Bois de Boulogne, la doar cîţiva kilometri de coasta braziliană, cînd se întorcea din Portugalia. Acest talentat romantic, certitudine a literaturii braziliene, şi-a cucerit însă celebritatea cu o poezioară aparent insignifiantă. Din fericire, poetul era doar pe jumătate alb: copilul s-a simţit "brazilian", detaşîndu-se intim de rasa albă a tatălui său şi aderînd la rasa mamei sale, o negresă-indiană. Romantismul s-a lansat în recuperarea celeilalte jumătăţi a spiritului naţional, pînă atunci ignorată; faimoasa jumătate întunecată a rasei devine motiv de mîndrie naţională.
Un poem de Gonçalves Dias cu nume imposibil de pronunţat va exprima, chiar din titlu, programul implicit. I-Juca-Pirama descrie, pe sute de strofe, lupte ca în Ariosto între diverse triburi indiene, în care combatanţii se comportă precum cavalerii europeni din chansons de geste, ţinîndu-şi unul altuia discursuri solemne. Trubadurii tribului, specializaţi în recitarea de poeme eroice, ne expun interminabile litanii despre istoria glorioasă a tribului X în luptele cu tribul Y; bineînţeles că indienii lui Gonçalves Dias aveau a face cu indienii reali cam tot atîta cît eroii homerici aveau a face cu oamenii obişnuiţi. Iată-i pe brazilieni deveniţi urmaşi ai indienilor pre-colonizare! Descoperirea dacilor de către romanticii noştri se făcuse cam în acelaşi spirit.
Numai că, spre deosebire de daci, indienii rămăseseră extrem de prezenţi, chiar dacă trăiau marginalizaţi şi amestecaţi cu alte rase. Poeţii din Brazilia n-au inventat doar indieni de operetă, ci au încercat şi reabilitarea celui mai nedreptăţit strat al populaţiei, adică a negrilor, aflaţi încă în sclavie.
Toţi paşoptiştii au luat la noi apărarea ţiganilor, cerînd abolirea robiei în Principatele Române: de la C. Negruzzi, Ko
