Paşii noştri

Revistele, după cum se ştie, sunt făcute pentru răsfoit. Îţi alegi din ele numai rubricile care-ţi plac sau articolele care te interesează. Sunt rare cazurile când o revistă te obligă, prin calitatea articolelor ei, s-o citeşti în întregime. O asemenea performanţă reuşeşte numărul din septembrie al revistei Idei în Dialog. Cronicarul o recomandă pe toată, iar dacă ar fi să aleagă un singur articol din ea, l-ar alege - nu din spirit colegial, ci independent de acesta - pe cel al lui Sorin Lavric, Timpul de înjumătăţire. Dacă e să-i găsim cu orice preţ un defect, acesta e tocmai titlul, care nu spune prea multe. Dar textul în sine este eseu antologic pe tema timbrului interior al fiecăruia şi al "timbrului" pe care îl are mersul, în special al mersului feminin, în funcţie de vocea interioară. Cităm câteva afirmaţii cvasiaforistice despre mers: "A şti să calci e o raritate antropologică". Sau: "Marea bizarerie este că farmecul pe care îl emană o femeie nu ţine de graţia unui trup tânăr, ci de o încordare psihică ce răzbate în ţinuta paşilor". Privitul oamenilor care trec pe lângă noi, spune autorul, nu înseamnă trupuri care se deplasează, ci "dispoziţii" care se manifestă: "Vedem tristeţi cernute, euforii dezghiocate sau mândrii triumfale. Dar, în genere, vedem postúri stâlcite şi busturi încovrigate". Şi vocea: "O voce Ťerudităť, dacă pot spune aşa, presupune eliminarea paraziţilor sonori care îi încarcă acustica de fond. Etimologic, erudiţia înseamnă eliminarea a tot ce este rudis, brut, grosolan şi aspru. Erudiţia este o eroziune în sens bun, o şlefuire". "O femeie cu timbru îşi păstrează ţinuta chiar şi-atunci când frăgezimea trupului a trecut". Şi: "Pe scriitor îl recunoşti după Ťcălcăturať stilului său". Chiar dacă sunt şi câteva afirmaţii cu care o femeie contemporană nu poate fi, probabil, de acord, cum ar fi cea despre purtatul pantalo