- Diverse - nr. 385 / 25 Septembrie, 2009 Ca locuitor al acestui judet si in numele satenilor din Oarba de Mures, care au simtit tragismul bataliilor de la Oarba de Mures, zi de zi, unii devenind adevarati eroi, alaturi de cei care si-au jertfit viata pe campul de bataie, multi dintre ei trecand la cele vesnice, scriu acest material, in care ma voi referi, in detaliu, la ultima saptamana a lunii august 1944 si la intreaga luna septembrie a aceluiasi an, intrucat a fost martor ocular. La cateva zile dupa 23 august 1944, armatele ocupante au evacuat populatia din Oarba, in satul vecin Dileul Vechi, motivand ca aici se vor desfasura lupte grele. Dupa numai doua zile, ne-au obligat sa continuam drumul pribegiei, cu doua popasuri peste noapte pe islazul de la Oroiu si Dealul Bandului. Am fost opriti la Sanpetru de Campie si incartiruiti pe la gospodari. Tabloul deplasarii era sumbru si umilitor. Animale injugate transportau in care strictul necesar al proprietarului, copiii si oamenii batrani. De o parte si de alta a drumului trupe germane se indreptau spre zona frontului Oarba de Mures. La inceputul lunii octombrie, un avion romanesc anunta, prin manifeste, strapungerea liniei de front la Oarba de Mures, iar inamicul se retrage in dezordine. Bucuria noastra (a refugiatilor) era fara margini. Nu poate fi redata in cuvinte. Dar euforia intoarcerii a tinut pana la sosire. Ce-a fost sat odata, a disparut. Peste tot se vedeau numai ruine. Soldati morti. Animale moarte. Foarte multe oi ale satenilor, pasari de curte, moarte, cadavre de cai apartinand unitatilor militare, scrum si cenusa. Iar in aer, un miros pestilential, greu de respirat! Casa parinteasca, construita in anul 1939, era numai ruina, tot ce a fost din material lemnos, servind la adapostirea animalelor: grajd, magazie de cereale, cotete, acareturi etc., graul netreierat, adunat in doua stoguri mari, nutretul