*NOUTATE Audi a lansat pe piaţa locală ultimul model planificat pentru anul acesta, însă în 2010 aduce noul A8, cabrioleta R8 Spyder, Audi TT restilizat, Audi A1 şi Audi A7
Sportback, a treia versiune din gama A5 a fost lansată de Audi şi în România, fiind ultimul model lansat de importator pe piaţa autohtonă, anul acesta. Cu un design ingenios şi atractiv, accentele de agresivitate specifice mărcii şi tehnologia performantă, A5 Sportback reuneşte caracteristici de la trei concepte de maşini.
Este elegant şi confortabil ca o limuzină, practic la fel ca un break, dar sportiv şi nonconformist ca un coupe. Cu preţuri cuprinse între 34.840 euro şi 50.374 euro, cu TVA, modelul este disponibil cu trei motorizări pe benzină şi patru diesel, cu puteri cuprinse între 170 CP şi 265 CP. În funcţie de motor, sistemul de transmisie este manual, multitronic sau S tronic, iar cele mai puternice beneficiază de tracţiune integrala quattro.
Standard, modelul are frână de parcare electromecanică, şase airbaguri, sistem de direcţie servotronic pentru a regla automat amplificarea acţiunii direcţiei în funcţie de viteza de deplasare, faruri xenon plus sunt cu LED-uri pentru iluminarea diurnă, dispozitive de pretensionare pentru centurile de siguranţă şi limitatoare de forţă, elemente de ancorare Isofix pentru scaunele de copii, sistemul de recuperare a energiei de frânare, proiectoare de ceaţă, oglinzi exterioare încălzite şi reglabile electric, patru geamuri electrice, o cheie de contact inteligentă care memorează automat informaţiile referitoare la service, jante din aliaj de 17 inch, spătare bancheta spate rabatabilă fracţionat sau integral pentru atingerea unei suprafete plane de încărcare, volan sport multifunctional din piele şi sistem audio Concert cu CD player cu posibilitate citire MP3 si carduri SD, reglaj automat al volumului în funcţie de viteza de deplasa