Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonezii anchetează dacă SUA sunt autorizate să tranziteze arme pe teritoriul lor

Publicat in Adevarul, vineri 25 septembrie 2009 ·

Guvernul nipon ia atitudine cu privire la acorduri secrete încheiate între Tokyo şi Washington. Potrivit niponilor, Statele Unite ar fi fost autorizate să tranziteze arme nucleare prin Japonia. Pentru a face lumină în ceea ce priveşte aceste informaţii, aceştia au format o comisie de anchetă, relatează NewsIn. "A fost formată o comisie de anchetă de 15 persoane", a declarat Ministerul de Externe. Concluziile vor fi prezentate spre sfârşitul lunii noiembrie în faţa ministrului de externe Katsuya Okada.

Deşi conservatorii au negat existenţa unui acord secret privitor la nuclear, noul premier de centru-stânga Yukio Hatoyama a promis că va clarifica această chestiune. Conservatorii au fost nevoiţi să renunţe la putere după 50 de ani de dominaţie politică.

Potrivit afirmaţiilor unor foşti diplomaţi niponi în 1960, SUA şi Japonia au încheiat un pact secret, prin care se autoriza navele şi avioanele americane dotate cu cu arme nucleare să facă escală în Japonia în timpul Războiului Rece.

Acest pact ar fi în contradicţie cu politica niponă adoptată în 1968 numită "cea a celor trei principii antinucleare", conform căreia ţara nu poate produce, dispune sau obţine arme nucleare pe teritoriul său.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 12 - peste 2 milioane de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 31 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 58 minute
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 24 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 42 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Cutremur azi, 24 noiembrie, cu magnitudinea 4,1, în zona seismică Vrancea

Libertatea acum 58 minute
Duminică, un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs în zona seismică Vrancea, potrivit INFP.

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum 58 minute
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Kelemen Hunor: „România are nevoie de un PREȘEDINTE protector” – Mesajul candidatul UDMR după ce și-a exercitat dreptul de vot

Gandul acum o ora
Kelemen Hunor, președintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) și candidat al formațiunii pentru funcția de președinte al României, și-a exercitat, duminică, dreptul de vot la secția de votare din localitatea sa natală, Cîrţa, județul Har

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 37 minute
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°