Activitatea de transplant de organe, în România, a urmat un drum anevoios, calea deschisă de profesorul E. Proca, în anii ’80, la o distanţă sensibilă chiar şi faţă de ţările din regiune, nefiind dezvoltată până în anii ’90. (...)

În pofida unui start întârziat, aşadar, eforturile profesioniştilor din domeniu au reuşit să dea culoare „petei albe“ prin care era reprezentată ţara noastră pe harta transplantului în Europa. Eforturi care nu trebuie să rămână neştiute, întrucât beneficiul lor nu este deloc teoretic, ci cât se poate de palpabil, mai ales atunci când se exprimă prin numărul de pacienţi cărora li s-a oferit o a doua şansă la viaţă. Vineri, 18 septembrie a.c., a fost sărbătorită excelenţa medicală românească – realizarea a 200 de transplanturi hepatice. După o primă încercare, la 19 iunie 1997, urmată de alte trei fără succes, izbânda avea să vină la 15 aprilie 2000, când echipa condusă de dl prof. dr. Irinel Popescu făcea istorie în Medicina românească, prin reuşita primului transplant hepatic. Curba de învăţare s-a dovedit a fi una foarte abruptă, succesele înregistrate de Centrul de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni înşirându-se apoi într-o succesiune rapidă, limitată doar de numărul donatorilor. Acest aspect, de altfel, i-a împins pe chirurgi să întreprindă diverse artificii tehnice, de mare dificultate, dar prin care să beneficieze de transplant hepatic un număr mai mare de pacienţi. Şi din nou au fost consemnate succese! Astfel, începând cu anul 2000, sub conducerea dlui prof. dr. Irinel Popescu, în centrul de la Fundeni (singurul din România în care se practică transplantul hepatic) au fost realizate 200 de asemenea intervenţii, la 190 de pacienţi (zece fiind retransplantaţi), 79 de femei şi 111 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 1 şi 64 de ani. Astăzi, 133 de pacienţi sunt în viaţă, cu o medie d