Grigori şi-a ras barba de muscal cînd a intrat primul val de ruşi în oraş. Se uită în oglindă şi nu-i convine deloc ce vede. Nu mai părea un rusnac bărbos şi cam bătrîior, ci unul bărbierit şi mult mai tînăr. N-a mai ieşit cu birja prin oraş. Făcea drumuri lungi şi întortocheate prin judeţ, cu clienţi care voiau să-şi piardă urma de frica ruşilor sau cu nişte coropcari ai mărfurilor de furat. Nevasta lui, bulgăroaica, nu înţelegea de ce se ascunde. Erau ruşi de-ai lui! Grigori n-a pierdut vremea să-i explice că el fugise din Rusia după Revoluţie şi din pricina ei. Şi ce să-i spună bulgăroaicei că atunci cînd venise el în România, caii şi trăsura lui nu erau chiar fără stăpîn. Casele, moşia şi tot ce mai avea tătucul Serghei Mihailovici,contele, ajunseseră colhoz, încît şi trăsura, cu cai cu tot, erau proprietatea colhozului de care fugise el.

A trimis-o după ovăz în tătărime şi el a pregătit caii şi trăsura pentru drum lung. Şi-a luat ceainicul, o sfoară cu zahăr candel şi o cutioară cu ceai. Le-a pus în lada de sub capră. Pîinea, brînza, ceapa şi cîteva potcovioare de ghiudem i le-a pregătit nevastă-sa în două desăguţe de aba. Cînd să iasă pe poartă, şi-a fluierat Grigori cîinele, care atîta aştepta, să se aşeze pe capră şi să se uite de sus la cîinii de prin curţi care l-au lătrat invidioşi pînă la ieşirea din oraş unde-l aşteptau, feriţi, pe Grigori cei şase muşterii. şi-au încărcat calabalîcul în lada încăpătoare din spatele trăsurii contelui sau înţeles între ei care cum se aşează, cu faţa sau cu spatele la drum. Muscalul şi-a îndemnat caii la un trap spornic, să ştie ceolovecii ăştia pe ce-şi dădeau banii, dar şi cu gîndul la pielea lui de mujic fugar. Din cîte mai auzise şi el, Revoluţia era mai afurisită decît contele. Dacă furai o pereche de cai de la tătucul Serghei Mihailovici, luai o bătaie de zăceai cîteva zile. Revoluţia nu te bătea,