Baladă târzie

Să te smulgi într-o bună dimineaţă

din somn ca dintr-o moarte ceţoasă ca dintr-o călătorie

- undeva cândva pe lumea cealaltă - fără liman fără nicio direcţie

să te trezeşti parcă mai singur în propria-ţi piele

să sari totuşi ager din pat să faci câţiva paşi sprinteni prin casă

brusc să alergi să treci dintr-o cameră în cealaltă

să-ţi arunci haotic privirile în toate ungherele în toate părţile

ca şi cum ai căuta un reazem anume ceva miraculos ceva decisiv

pentru viaţa ta de acum înainte

Să-ţi apară fulgurant câteva chipuri din copilărie câteva siluete

din adolescenţă să te intersectezi fantomatic cu ele dintr-o odaie

în alta să priveşti pereţii tablourile draperiile să descoperi

jur împrejur toate obiectele încremenite într-o banală

halucinantă muţenie să le priveşti - dilatate îndepărtate -

ca şi cum le-ai privi pentru prima sau pentru ultima oară

În baie deasupra chiuvetei să-ţi arunci în faţă

câţiva pumni de apă îngheţată să-ţi zăreşti chipul hilar

sau să te privească chipul pe tine din ovalul oglinzii

brusc aburite de toţi morţii familiei

Încet cu gesturi lejere dar ferme să îmbraci una câte una

haine sportive - de sezon - să înşfaci din mers

de pe colţul mesei un măr superb roşu - mărul Albei ca Zăpada -

(îţi va sluji de foame şi sete) apoi uşor înfiorat bâjbâind

prin holul antic-umbros să te opreşti s-o desprinzi cu mişcări tandre

dintr-un cui ruginit flinta cu incrustaţii bizare moştenită

din generaţie în generaţie s-o ştergi fin de tot aproape cu teamă

ca nu cumva s-o doară să geamă apoi să ţi-o arunci pe umeri

şi să ieşi fredonând un cântec vag pe care nu l-ai mai cântat niciodată

să te miri chiar tu în timp ce cobori sau urci de cuvintele lui

nemaiauzite v