Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi, în Adunare Generală, suspendarea protestelor şi intrarea de luni în sălile de judecată, urmând să continue, în paralel, negocierile pentru rezolvarea revendicărilor magistraţilor. Reprezentanţii magistraţilor şi cei ai politicienilor au semnat, joi principiile Pactului pentru Justiţie, după includerea unor amendamente. Singurii care nu au semnat documentul au fost secretarul de stat Gabriel Tănăsescu, din partea Ministerului Justi�
Curtea de Apel Bucureşti a decis astăzi, în Adunare Generală, suspendarea protestelor şi intrarea de luni în sălile de judecată, urmând să continue, în paralel, negocierile pentru rezolvarea revendicărilor magistraţilor.
Reprezentanţii magistraţilor şi cei ai politicienilor au semnat, joi principiile Pactului pentru Justiţie, după includerea unor amendamente.
Singurii care nu au semnat documentul au fost secretarul de stat Gabriel Tănăsescu, din partea Ministerului Justiţiei, şi Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL.
Acesta din urmă a făcut, totuşi, o menţiune, pe document, specificând că "a participat la dezbateri fără să-şi asume prevederile acestui document", moment în care reprezentantul PNL, Eugen Nicolăescu, a exclamat "El e mai meticulos de când cu flota!", referindu-se la cariera navală a politicianului.
În cadrul dezbaterilor de joi, reprezentanţii magstraţiilor şi ai grupurilor parlamentare au discutat pe tema celor cinci axe din principiile Pactului pentru Justiţie, aducând mai multe amendamente documentului. Cele mai numeroase se referă la finanţarea sistemului judiciar şi la relaţia dintre cele trei puteri.
În urmă cu o săptămână, magistraţii acestei instanţe, întruniţi în Adunarea Generală, au votat pentru continuarea protestelor până la semnarea Pactului pentru Justiţie.
SURSA: Mediafax